Rubaiatele lui Omar Khayam
jurnal iranian - epilog

Omar Khayam (1040 – 1135) s-a născut în Nișabur, în nord-estul Iranului de azi. Savant, astronom, poet stoic și platonic, sub influența sufismului ( o mișcare religioasă mistico-panteistă ) cântă în rubaiatele sale vinul interzis de prescripțiile rigide ale Coranului, exprimând un scepticism dureros și o neliniște adâncă dinaintea destinului necruțător.
Cele mai frumoase poezii – Poeți persani

M-a prins în mreje de cum am pus mâna pe ea, acolo departe, în librăria de pe lângă moscheea de vineri din Nain. Era înghesuită pe-o masă, mititică cât să-ncapă-n palmă, maronie și, de-o priveai de departe, total insignifiantă. Am căzut însă ca musca-n lapte de cum am atins-o așa că am luat-o cu mine acasă pe post de suvenir iranian.

Tentația aceasta irezistibilă este o cărticică ferecată într-un cufăr de carton ce pare a ascunde printre file un strop din senzualitatea orientului. De-o ții în palme și închizi ochii, hârtia coperții se transformă ca prin minune în piele catifelată de căprioară. De-i răsfoiești paginile, un parfum greu și misterios îți mângâie nările – tare mi-ar fi plăcut să-i pot desluși aromele, dar ce folos, sunt tămâie la sofisticăreli de-acest fel. Privirea-ți alunecă fericită de-a lungul arabescurilor colorate din cartușuri, printre dolofanele, dar indescifrabilele, slove arabe de pe pagina din dreapta și-ale traducerilor din stânga în trei limbi europene: engleză, franceză și germană. Iar după ce-i citești titlul n-ai cum să nu simți pe limbă gustul unui vin bun. Nu doar bucatele ar trebui servite cu licori potrivite, ci și cărțile. În cazul meu, Rubaiatele lui Omar Khayam ar merge perfect cu un vin gros, dulce și uleios, numai bun să mă ungă pe suflet și să mă scoată din butoiul cu melancolie.

Zilele trecute, pe când mă învârteam prin casă fără nici un chef, lipită oarecum de fundul butoiului, mi-am amintit de cărticică, de Omar Khayam și de efectul terapeutic pe care-l au catrenele lui asupra mea. Citindu-le e ca și cum aș sta de vorbă cu un bătrân înțelept, stoic dar înțelegător, pe umărul căruia mă pot căina și eu nițel din când în când.

Acu aveam posibilitatea de-a ne povesti una-alta în cinci limbi: arabă (sau să fie farsi, oare ?) și germană doar el, engleză și franceză amândoi și românește doar eu, cu ajutorul traducerii făcute de George Dan în Cele mai frumoase poezii. Am încercat, de fapt, să lipesc varianta românească de poeziile din cărticica iraniană. N-a fost o muncă tocmai ușoară, traducerile astea sunt cam înșelătoare. Aș zice c-am dibuit totuși câteva. Restul vor trebui s-aștepte o nouă cădere în butoi și curajul de-a o lua de la capăt cu ajutorul unei alte cărți, mult mai cuprinzătoare: Poeme persane în traducerea lui Otto Stark. 

Până atunci însă e cale lungă. Să ne bucurăm de clipa prezentă.

Rubaiatele lui Omar Khayam

Rubaiatele lui Omar Khayam

Rubaiatele lui Omar Khayam

Rubaiatele lui Omar Khayam

Larmă. Târg. Olarul cu mișcări domoale
calcă în picioare, calcă lutul moale,
ce-i șoptește tainic: Frate, mai ușor,
mai cu milă: mâine lut ajungi de oale …

Ce sunt macii roșii? Sânge-n cald șuvoi
Răni mustind în piepturi de străvechi eroi.
În zambila-albastră se-ncârlionțează
iarăși o șuviță cu zulufii moi.

Părăsi-vom lumea. Nici că-i pasă lumii!
Urma ni s-o șterge de pe globul humii.
Nici că-i pasă lumii! Ea a fost, va fi –
noi în sânul humii … Nici că-i pasă lumii!

Pe pământ privesc: văd cum viii dorm …
Sub pământ privesc: văd cum morții dorm …
O, Neant inform, sfredelind pustiu-ți –
dușii, nenăscuții îi privesc cum dorm.

Seara-n olărie, oale-auzii bine
cum șoptesc, când una mă-trebă: „Străine,
dintre om și oală – cine e olarul …?
Cine-i mușteriul …? Negustorul cine …?”

Roua pe lalele – lucii perle coase …
Ochii, violete-și pleacă, somnoroase …
Mie-mi râde-o roză, rușinos boboc,
ce-și desface-n foșnet haina de mătase.

Cupa-ntreb, lipindu-mi buzele de ea:
– Unde-mi duce pașii zodia mea rea … ?
Buze lângă buze, lin, răspunse cupa:
– Pleci din lume-aceasta fără-ntoarceri. Bea !

Mi-i prieten cine-o cupă-mi dă cu vin.
Vinu-opalul feții-l schimbă în rubin.
Când muri-voi, trupul mi-l scăldați în vin,
și-n coșciug de viță puneți și-un ciorchin.

Hai noroc cu sănătate, să ne auzim cu bine.
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.