Nürnberg – Christkindlesmarkt

Iarna asta am renunțat de bunăvoie și nesilită de nimeni la visurile inițiale, cele care mă trimiteau să mă bălăcesc în mările din Caraibe, și-am plecat de-acasă într-un scurt city-break la Nürnberg. Am vrut musai să văd cu ochii mei mult lăudatul Christkindlesmarkt, Târgul de Crăciun organizat aici an de an de foarte-foarte mult timp. L-am găsit ușor, în buricul târgului, lăfăindu-se în piața cea mare a orașului din fața bisericii Frauenkirche. Tentaculele lui se întindeau însă până la gară.

Tare-mi mai plac târgurile astea de Crăciun, în special puzderia de jucărelele și ornamente de sărbătoare ce le poți găsi pe tarabe, majoritatea fiind lucruri meșterite cu mâna de cei ce le vând. De dragul lor sunt în stare să uit că nu pot suferi mulțimile și înghesuiala.

Din puctul meu de vedere târgul din Nürnberg are tot ce-i trebuie. Poate nu e la fel de spectaculos ca cel din Viena dar nu-i lipsește nimic. Pofticioșii pot înfuleca cârnați cu duiumul, varză cu ciolan sau alte specialități carnivore nemțești ( nu mă bag, nu-mi priesc ). Sau bea vin fiert, servit în căni personalizate, bune de adus acasă pe post de suvenir. Sau se pot delecta ( aici da, mă bag chiar dacă nu-mi priesc) cu turtă dulce, cozonac, marțipan …

Cât despre jucărele, să nu mai vorbesc. Am regăsit cu drag WeihnachtspyramideleSchwibbogeneleRäuchermannii pe care i-am cunoscut pentru prima oară la Striezelmarkt în Dresda. În plus, i-am descoperit și pe Zwetschgenmännle, omuleții meșteriți din prune și smochine uscate.

Cea mai frumoasă perspectivă asupra târgului pe care am găsit-o eu a fost cea de la balconul lui Frauenkirche, unde m-am cățărat după ce-am stat la coadă și-am achiziționat bilet de intrare. Mai mare dragul să stai acolo, la înălțime, să asculți colindele cântate de corul aflat pe scena de dedesupt și să privești vânzoleala din care tocmai te-ai desprins (nici balconul nu-i prea liber). Tot aici am găsit o colecție de fotografii ale tinerelor blonde și frumoase care au fost alese de-a lungul timpului să-l întruchipeze pe Christkind, vedeta târgului.

Ciudată evoluție a mai avut acest personaj. Se povestește că Iisus copil, Christkind în nemțește, a fost inventat de Martin Luther pe vremea Reformei pentru a-l detrona de Moș Nicolae, pe care-l bănuia de conspirații papistașe, din postul pe care-l deținea de veacuri, acela de a împărți daruri celor nevoiași, celor cuminți sau, pur și simplu, celor credincioși. La ordinele lui Luther, Moș Nicolae a fost trimis la plimbare iar cadourile au fost împărțite de atunci încolo de Copilul Iisus. Se pare însă că treaba asta a fost peste puterile unui copilaș mititel, așa că a fost delegată unor fete tinere, cât se poate de blonde și de încântătoare.

Weihnachtspyramide pe toate gusturile
Schwibbogen – pentru toate buzunarele
Căsuțe ca-n povești

Räuchermann
Castelele astea din lemn erau toate retractabile – adică puteau fi îndesate, apoi scoase de-acolo, în muntele de la bază.

Să revin însă la două dintre specialitățile târgului din Nürnberg, omuleții din prune uscate și turta dulce. Am întâlnit o grămadă de căsuțe de unde puteai cumpăra așa ceva. Și, pentru că sunt niște chestii cu totul speciale au fiecare legenda lor …

Se povestește că Zwetschgenmännle, omuleții prună, au fost inventați de către un meșter specializat în făcut sârmă, chiar aici în Nürnberg, prin secolul al 18-lea. Meșterul ăsta nu era prea bogat și habar n-avea ce să le dea în dar copiilor lui de sărbători. Și uite-așa, stând cu o sârmă în mână și uitându-se pe geam la prunul din grădină în care se uscau câteva prune neculese la timp, i-a picat fisa. A luat o bucată de lemn, a înfipt sârma în ea, iar pe sârmă a tras prunele uscate. Și iaca așa s-au născut Omuleții Prună iar copiii meșterului au primit o jucărie simpatică de sărbători. Pe care, se zice, c-au și înfulecat-o.

Am impresia că în zilele noastre Zwetschgenmännle au viață mai lungă. Mulți dintre ei ajung pe meleaguri străine pe post de suveniruri. Să nu mai pomenesc c-a apărut și vorba ( probabil răspândită chiar de ei ) care zice așa:  „Hosd an Zwetschga im Haus, gäid dir es Geld und Gligg ned aus” … ” – de ai un om de prune în casă, vei avea bani și fericire de asemenea.

Zwetschgenmännle

Turta dulce Nürnberg e mai aparte, doar după ce te înfrupți din ea îi descoperi nenumăratele calități. Secretul constră în faptul că are foarte puțină făină, unele rețete exclud ingredientul ăsta cu totul. E făcută din tot soiul de mirodenii, coriandru, cardamom, miere, scorțișoară, vanilie, cuișoare și, zice-se, multe alte ingrediente secrete.

Legenda spune că a fost inventată de un brutar văduv din Nürnberg într-o împrejurare tragică. Se povestește că brutarul ăsta trăia pe lume doar de dragul singurei lui fiice, Elisabeta, la care ținea ca la ochii din cap. Într-o iarnă s-a întâmplat însă ca Elisabeta să cadă greu bolnavă și nici un medic să nu reușească să o pună pe picioare. Deznădăjduit, brutarul nostru s-a închis în brutărie și, crezând că viața lui se va sfârși o dată cu cea a fetei lui, s-a apucat să plămădească o turtă dulce folosind toate mirodeniile pe care le avea în prăvălie. Când a fost gata i-a dus Elisabetei prăjitura nou inventată. Și, ca prin minune, pe măsură ce fata ronțăia din turta dulce a și început să se întremeze.  După ce-a terminat-o a și uitat c-a bost bolnavă. Brutarul și fiica lui au trăit fericiți până la adânci bătrânețe și, din fericire pentru noi, au continuat să facă prăjiturele după rețeta nou inventată. Și uit-așa am apucat să gustăm și noi din minunata Elisenlebkuchen – turta dulce a Elisabetei.

Elisenlebkuchen pe toate gusturile
Porția mea de seară de turtă dulce. Numai bună cu o bere sau cu un vin fiert. Savurată la căldurică, la hotel.

Nu departe de principalul Christkindlesmarkt se află un al doilea târg, rezervat copiilor, Kinder Christkindlesmarkt. Stă culcușit în piața Hans Sachs și e ticsit la rândul lui de tarabele pline cu bunătăți de mâncat. În plus mai are un minunat Ringelspiel, un trenuleț și o roată în care te poți învârti cât poftești. Zău că le-aș fi încercat dar nu m-am încumetat, pe motiv de gabarit depășit. În schimb m-am proptit în fața unei vitrine în care se învârtea un trenuleț de jucărie și-am stat acolo mult și bine … până s-a terminat vinul fiert din cană.

Uite, de asta-mi plac atât de mult sărbătorile de iarnă și târgurile lor de crăciun. E taman momentul potrivit să resuscitez copilul din mine, să-l răsfăț cu jucării și bomboane și, în același timp, să ignor cu desăvârșire toate restricțiile pe care le aveam în vremurile de demult.

Târgurile astea îmi reîntăresc convingerea că vârsta ce-o mi-o arată buletinul nu e absolut deloc corectă. Dar zău că nu-mi pasă.

 

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.