Mtskheta – orașul sfânt al Georgiei
jurnal caucazian - capitolul 18

Orașul Mtskheta este pentru georgieni ceea ce Ierusalimul e pentru evrei, sufletul poporului lor, orașul lor sfânt. Îmi vine în minte și-acum, chiar dacă a trecut aproape o lună de la vizita noastră, reverența cu care ne-a povestit Eca istoriile acestui loc.

Dac-ar fi să ne luăm după legende pe-aici pe undeva și-a dus veacul Kartlos, stănepotul lui Noe și strămoșul mitic al celor din tribul Kartli în jurul căruia s-a cristalizat cel mai puternic regat al Georgiei. Să nu uităm că până și-n ziua de azi georgienii își numesc țara Sakartvelo – în traducere pământul Kartvelilor.

Prin Mtskheta, capitala de-atunci a regatului Kartli, a trecut Sfânta Nino, tămăduind boli și convertind regi la creștinism. Datorită ei, regele Mirian a hotărât instituirea creștinismului ca religie de stat în anul 337, nu mult după armeni. Sfânta Nino a fost cea care a construit aici prima biserică din Georgia, într-un loc special, ales chiar de ea, aflat la confluența râurilor Mtkvari și Aragvi. Există și o legendă legată de acea primă ctitorie.

Se povestește c-a existat pe lumea asta un negustor evreu pe nume Elias ce trăia în Mtskheta și care s-a nimerit să fie în Ierusalim atunci când Iisus a fost răstignit pe cruce. Se mai spune că Elias a cumpărat roba lui Iisus de la un soldat roman de pe Golgota și a adus-o înapoi cu el în Georgia. Ajuns acasă i-a încredințat-o surorii lui Sidonia dar aceasta atingând-o a murit pe loc. Roba nu i-a mai putut fi smulsă din mâini, așa că au îngropt-o cu ea. Mai târziu, din mormântul Sidoniei a crescut un cedru uriaș. Se mai povestește că acest cedru a fost tăiat din porunca Sfintei Nino, pentru a face din el temelia bisericii sale. Au fost ciopliți șapte piloni. Șase dintre ei au fost normali dar al șaptelea nu vroia nicicum să se așeze pe pământ, plutea în aer deasupra mormântului Sidoniei. Abia după ce Nino s-a rugat intens o noapte întreagă, cel de-al șaptelea pilon a revenit pe pământ. Se mai spune că după aceea din acest pilon s-a scurs un soi de lichid ce vindeca toate bolile.

Asta ar fi legenda bisericii Svetitskhoveli – biserica Stâlpului Vieții – ctitoria patroanei Georgiei, Sfânta Nino. Dar acea primă biserică nu mai există demult. În locul ei a fost ridicată prin secolul al 10-lea, în exact același loc, o mult prea frumoasă și impunătoare catedrala, ce-a fost locul de încoronare și îngropăciune al regilor georgieni. Iar noi am mers în Mtskheta tocmai  pentru a vizita noua catedrală Svetitskhoveli.

Mtskheta

Am ajuns în oraș pe la prânz după ce-am lăsat în urmă Uplistsikhe, orașul săpat în stâncă, și-am continuat coborârea de-a lungul râului Mtkvari ( numit și Kura după alte păreri – nu toată lumea se împacă cu denumirile georgiene ). Am găsit un orășel liniștit, cu case îngrijite și cochete ce se înghesuiau parcă precum puii lâng-o cloșcă în jurul catedralei. Din parcarea autocarelor și până în buricul târgului a trebuit să înfruntăm tentațiile unui bazar. De-a lungul străduțelor erau înșirate unul după altul tot soiul de magazinașe și tarabe pline cu suveniruri sau dulciuri, restaurante pentru călătorii flâmânzi. Dar foamea și curiozitatea aveau de așteptat nițel, urmau să fie astâmpărate abia după vizitarea catedralei.

Catedrala Svetitskhoveli

Dintre toate bisericile pe care le-am vizitat în Georgia Svetitskhoveli mi-a plăcut cel mai mult. Exteriorul poate mai puțin, semăna cu bisericile pe care le văzusem în Tbilisi. Înteriorul însă … nu mă așteptam să fie atât de mare, atât de bătrân și atât de zvelt și luminos. Eca ne-a povestit că în vremurile de glorie ale bisericii interiorul era acoperit cu fresce. Din păcate, acestea au dispărut în primii ani ai ocupației rusești. Niște oficiali ruși ce trebuiau să pregătească vizita țarului Nicolae I le-au dat jos sau le-au acoperit cu var pentru că li se păreau murdare. Puține au putu fi recuperate. Mi-au plăcut și mormintele săpate în pardoseala bisericii. O mulțime din membri familiei Bagrationilor, cea mai îndrăgită dinastie a Georgiei, își dorm somnul de veci în Svetitskhoveli.

Am regăsit aici atmosfera familiar-zgomotoasă-și-nițel-enervantă din bisericile noastre. Înăuntru tocmai era botezat un mititel ce protesta vehement împotriva băiței ce-o căpătase într-o ditamai cristelniță veche de veacuri. În curte, o mireasă și un mire se trăgeau în fotografii artistice. Oaspeții lor erau veseli și stăteau împrăștiați prin toată curtea aceea imensă. O bună dispoziție generală și molipsitoare părea să plutească în atmosferă.

Svetitskhoveli apărată de ziduri de cetate. Ca și mănăstirile noastre

Oare de la bisericile georgiene și-a luat modelul Vasile Lupu când a ctitorit Sfinții Trei Ierarhi din Iași?
Un Iisus Pantocrator pictat în secolul al 19-lea pe peretele altarului
Morminte regale în pardoseală

O judecată de apoi în stil georgian

Cu un zodiac. Oare are aceeași semnificație ca la Voroneț – Iisus aflat la sfârșitul veacurilor ?

În Georgia există obiceiul ca Ușile Împărătești să fie ținute întredeschise de Paște. În fața lor se așează colaci care sunt luați acasă după câteva zile.
Mama îmi povestește că și ea punea grâu la încolțit de Paște când era copil. Oare de ce n-om fi păstrat obiceiul ăsta?
Sub acest stâlp de piatră se află pilonul cel buclucaș din cedrul Sidoniei. Tradiția spune că aici ar fi și mormântul Sidoniei și, prin urmare, roba lui Iisus.
Biserică construită în biserică. E o copie după capela Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Mănăstirea Jvari

Înainte de încheierea programului și întoarcerea în Tbilisi am mai făcut o oprire la mănăstirea pe care o zărisem cocoțată în vârful unui deal, de jos din Mtskheta.

În ziua de astăzi Mănăstirea Jvari e mai mult biserică decât mănăstire. E veche tare, a fost construită între anii 590 și 605, și are o legendă legată tot de Sfânta Nino. Se spune că Nino ar fi ridicat aici o cruce pe locul unui templu păgân. Urmașa acelei cruci mai există și astăzi în biserică, la loc de cinste, sub cupolă.

Recunosc, mie uneia mi-a plăcut mai mult priveliștea ce se deschidea din curtea mănăstirii Jvari. Se vedea de-acolo întreg orașul Mtskheta, catedrala Svetitskhoveli și cele două râuri ce se uneau la picioarele ei. A fost plăcut să zăbovesc puțin pe ziduri, în căldura plăcută a serii, cu ochii pe orașul sfânt al Georgiei.

Mănăstirea Jvari văzută de jos, de pe malul râului

Acolo jos ne aștepta drumul spre Tbilisi
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.