Mohacs

Planul bătăliei

Destinația noastră de vacanță din acel an era Croația , mai precis Opatija Istriei unde plănuiam să lenevim la soarele încă domol al lunii mai și să facem mici incursiuni prin vechile orașe italienești ale peninsulei.Pentru a ajunge la destinație am ales un traseu nou, neîncercat pâna atunci. Urma să plecăm din Arad, să străbatem Ungaria pe drumuri mai puțin circulate – Szeged, Baja, Mohacs, să trecem granița în Croația, să străbatem Osijek iar de acolo să urcăm pe autostrada lui Tito care ne ducea direct în Zagreb, apoi Karlovac, Rijeka și Opatija, punctul final al călătoriei noastre.

Recunosc, am ales acest traseu tocmai pentru că trecea prin Mohacs, locul catastrofei medievale a Ungariei. La 29 august 1526, pe dealurile domoale de la Mohacs, trupele otomane ale lui Soliman Magnificul au spulberat armatele lui Ludovic al II-lea regele Ungariei. Regatul maghiar, străjer al Europei pâna în acel moment, slăbit fiind de luptele dinastice declanșate de moartea lui Matei Corvin și de efortul pe care a trebuit să-l facă pentru a înnăbuşi răscoala lui Gheorghe Doja, nu a putut face față asaltului turcesc.

Planul bătăliei
Planul bătăliei

Cronicile spun că într-o oră şi jumătate, sultanul Soliman a obținut o victorie ușoară și rapidă. Armata ungară  a cedat după o luptă scurtă, eroică. Majoritatea demnitarilor laici maghiari și ai conducătorilor bisericii, printre care șapte episcopi, împreună cu 15.000 de soldați (majoritatea mercenari germani, polonezi și cehi), și-au găsit moartea pe câmpurile de la Mohacs. Tânărul rege Ludovic a reușit să fugă de pe câmpul de bătălie dar s-a înecat, zice-se din pricina armurii grele,  împreună cu calul său, în apele umflate ale unui râu.

Bătălia a avut consecințe catastrofale. Ungaria independentă a dispărut pentru aproape 400 de ani de pe harta Europei. Buda a fost transformată în pașalâc turcesc iar drumul spre Viena s-a deschis pentru sultanii Imperiului Otoman.

Eram tare curioasă  să văd dacă ungurii comemorează într-un fel locul pieirii regatului lor. Nu-mi făcusem lecțiile de-acasă, nu știam la ce să mă aștept. Așa că am traversat micul oraș Mohacs cu ochii cât cepele atentă la eventualele indicatoare care să mă trimită spre niscaiva locuri interesante. Nimic. Am ieșit din oraș dezamăgită. Când mă așteptam mai puțin iacătă și indicatorul mult căutat, era cât pe ce să-l ratez. Ne-a condus pe o alee frumoasă mărginită de tei bătrâni în floare către intrarea în parcul memorial.

Tot ansamblul, parc și monument memorial , se întinde pe aproximativ 7 hectare chiar pe locul unde  arheologii au găsit mormintele a 150.000 de oameni. A fost deschis la 29 august 1976 la aniversarea a 450 de ani de la bătălie. Vizitatorii sunt invitați să intre printr-o poartă de bronz și sunt îndreptați spre o clădire  atrium unde sunt expuse panouri ce povestesc desfășurarea luptei. Aici este intrarea propriu zisă, locul unde se plătește și taxa de vizitare.

La casa de bilete era să pierdem noi prima bătălie turistică a sezonului. Nu aveam nici un forint în buzunar, numai lei românești și mărci germane, doar plecam în Croația, n-avusesem în plan să ne oprim deloc prin Ungaria. Strategia stabilită acasă ne spunea că puteam supraviețui fără forinți. Am prezentat încrezătoare mărcile la intrarea în muzeu. Doamna de la ghișeu a dat din cap că nu, nu vrea mărci, doar bani de-ai lor. Suma nu era mare, mărunțișul lăsat acasă acoperea liniștit taxa de intrare. Dar ce folos, el ara acasă iar noi aici. Ne pregăteam să ne retragem cu coada între picioare. Probabil că dezamăgirea de pe fețele noastre era mare căci doamna de la ghișeu a zâmbit larg și ne-a făcut semn că putem intra. Ei, da, am vizitat Memorialul de la Mohacs pe gratis, fapt pentru care rămânem recunoscătoare pentru bunăvoița arătată nouă, călătorilor rătăciți în acel colțișor al Ungariei.

In spatele clădirii atrium se deschide o mare zonă verde ce acoperă mormintele, mari gropi comune dispuse în cercuri concentrice. Pini negrii înconjoară locul, amintind pozițiile pe care le ocupau armatele otomane. Pietrele de mormânt sunt presărate peste tot, stâlpi funerari din lemn, ciopliți sub forma armelor purtate în luptă. Săbii, arbalete, lăncii, săgeți zac risipite pe câmpul de bătălie de parcă lupta tocmai s-a încheiat. Tufișuri cu flori sângerii întregesc scena. Soliman își contemplă victoria cu ochi fioroși ținând în mâini o plasă cu capetele dușmanilor uciși. Brrr …

2006_05_1102mohacs1

2006_05_1105mohacs1

2006_05_1106mohacs1

Două sculpturi reprezentându-i pe Soliman și Ludovic străjuiesc, față în față, aleea pe care trec vizitatorii. Legenda spune că la vederea trupului neânsuflețit al tânărului rege maghiar – avea în jur de 20 de ani când a căzut în bătălie – sultanul ar fi spus plângând: „Am venit într-adevăr împotriva lui, dar n-am dorit ca el să moară.”  Oare-așa să fi fost ? 

2006_05_1109mohacs1 2006_05_1108mohacs1

Mi-a plăcut Memorialul ridicat la Mohacs, nu mi-a părut rău că ne-am oprit să-l vizităm. Mi-a plăcut ideea după care a fost construit, faptul că natura e un actor mut dar viu , ce prin culori, amplasare, dimensiuni încearcă să istorisească  fapte petrecute cu sute de ani în urmă. Mi-a plăcut și faptul că ungurii au avut tăria să ridice un monument ce amintește locul pieirii lor.

La Mohacs a mai avut loc o bătălie, în anul 1687, de data asta între turci și Imperiul Habsburgic. Atunci însă soarta a ținut cu  armatele austriece care au reușit să-l învingă pe un alt Suleyman, pașă și Mare Vizir al Imperiului Otoman. După această înfrângere armata turcă s-a răsculat, a urmat un an de criză ce-a dus la înlăturarea lui Mehmet al IV-lea de pe tronul sultanilor și a îngăduit armatelor austriece să intre în Balcani. Roata istoriei începea să se rostogolească în alt sens.

Nu erau mulți vizitatori în parcul memorial, doar câțiva localnici rătăciți și un grup mic de elevi veniți cu clasa. Erau mult în urma noastră când am părăsit locul așa că am fost nevoite să purtăm singure bătălia ce ne aștepta la ieșire. Am fost atacate mișelește de o imensă armată bâzâitoare de țânțari flămânzi și furioși. Nu știu unde-au stat ascunși până atunci, probabil își făcuseră siesta de la ospățul precedent. Ne-au pus pe fugă cât ai clipi din ochi. Nu știam cum să ne punem picioarele la spinare mai repede și să de refugiem în mașină. Am întins-o peste graniță mai repede decât turcii la 1687 și duse-am fost.

Despre AncaHM Articolele 550
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.