Tokyo – Meiji-jingu și parcul Yoyogi
jurnal japonez - capitolul 26

Deși am admirat fără rezerve eficiența cu care se desfășurau lucrurile în Tokyo, orașul în sine nu mi-a plăcut cine știe ce. Am dat și peste zone în care părea că cineva se preocupase de estetica arhitecturală a orașului dar în general lucrurile se îndreaptau doar spre un pragmatism cât se poate de frust. În schimb parcurile … au fost o încântare. Unul care mi-a plăcut în mod deosebit, chiar dacă am vizitat doar o bucățică din el, a fost parcul Yoyogi ce seamănă mai mult cu o pădurice răsărită în mijloc de oraș.

Am ajuns în parcul Yoyogi pentru că aveam pe listă o vizită la Altarul Meiji ce-a fost construit în mijlocul lui. Plimbarea prin parc a durat doar vreo oră dus-întors și a constat într-o plimbare prin pădure, de la prima poartă torii până la altarul propriu-zis, admirarea altarului și o vizită scurtă într-o a doua grădină interioară ( pentru care se plătea bilet ).

Meiji-jingu este un mare altar shinto ce-a fost construit în anul 1920 în cinstea împăratului Meiji (1852-1912) și a soției sale, împărăteasa Shōken. Se pare că japonezii au un respect deosebit pentru împăratul ce-a încheiat epoca shogunatului și a hotărât modernizarea Japoniei. Tot el a deschis țara, de voie de nevoie, pentru comerțul internațional și a încurajat revoluția industrială. Pentru a-i aduce un omagiu, japonezii au construit acest altar, astfel ca spiritele împăratului și a soției sale să se poate bucura după moarte de locurile îndrăgite și familiare și, de ce nu, să mai dea din când în când o mână de ajutor muritorilor ce vin aici să le ceară sfatul.

Parcul Yoyogi este de fapt o creație cât se poate de artificială. În momentul în care s-a hotărât construirea altarului s-a decis și soarta lui. Pădurea a fost pornită de la zero acum 100 de ani și a fost concepută ca un proiect pe-o durată de 150 de ani. A fost creată cu ajutorul a 110.000 de voluntari ce au plantat 100.000 de copaci din 365 de specii diferite, donații ale oamenilor din întreaga Japonie. Un proiect al unei întregi națiuni, cu un rezultat spectaculos.

Prima poartă torii a templului. Mă doare sufletul când mă gândesc că au tăiat copaci foarte bătrâni și foarte înalți pentru a face porțile astea.

Butoaie cu sake aduse ca ofrandă spiritelor celor doi …
… dar și butoaie cu vin de Bordeaux, că de, în epoca modernă se beau doar vinuri franțuzești. Impăratul Meiji le degusta la fiecare masă
A doua poartă torii
Poarta de la intrarea în altar

Altarul în sine e cât se poate de simplu și construit cu mult bun gust, fără stridențe deranjante. Lumea vine special până aici pentru că se spune că locul e încărcat cu multe energii pozitive, așa că rugile adresate spiritelor au șanse mai mari de a fi ascultate. În fața altarului se găsesc câțiva arbori de camfor ce sunt considerați sfinți, în ei sălășluind spirite kami. Sunt foarte foarte frumoși. Doi dintre ei formează un cuplu celebru în Japonia. Se spune că sunt protectorii casei și ajută la întărirea relațiilor într-un cuplu. Dacă doi soți se ceartă, vin aici pentru a se sfătui cu spiritele arborilor de camfor și gata, problema se rezolvă. Arborii ăștia or fi și motivul pentru care la Meiji-jingu se celebrează multe căsătorii tradiționale, după obiceiurile shinto.

Altarul propriu-zis, străjuit de arbori de camfor
Mai aproape n-am prea avut voie să fac fotografii.

O mireasă

Pe când mergeam spre Meiji-jingu am zărit la stânga o intrare spre o grădină pentru căre trebuia să-mi iau bilet ( vizita la templu e gratis ). Promitea delicii horticole așa că am scurtat vizita la templu și la întoarcere am intrat în ea.

Jingu Nai-en sau Gyoen – grădina interioară – este singura porțiune de parc ce a existat înainte de construirea altarului. Povestea spune că împăratul Meiji o îndrăgea în mod deosebit și venea des aici. A și compus o poezie în cinstea ei, care zice cam așa:

Adânc în pădurea Yoyogi, liniștea creează iluzia despărțirii de oraș.

Grădina are tot ce-i trebuie. O casă de ceai, un mic iaz plin de nuferi, alei ce te conduc spre grădina de iriși sau spre cea de azalee. E drept, n-am nimerit în sezonul cel mai potrivit. Azaleele se scuturaseră deja, irișii se gândeau dacă să înflorească sau nu, nuferii nici pomeneală. Dar mi-a plăcut mult plimbarea.

Casa de ceai, construită la ordinele împăratului Meiji pentru soția sa.
Grădina de iriși. Peste o lună aici va apărea un rîușor de iriși multicolori. În perioada Edo această porțiune a parcului servea drept loc de instructaj pentru tinerii feciori de samurai într-ale greutăților cultivării orezului.

Izvorul Kiyomasa – celebru încă din perioada Edo pentru că se presupune că a fost creat de un faimos samurai pe nume Kiyomasa Kato. Apa izvorului are 15°C, fie vară fie iarnă, și a fost folosită în ceremoniile ceaiului. Mai nou nimeni nu are voie să ia apă din el, pentru că a devenit un alt loc considerat a avea puteri magice unde, dacă vii, dorințele îți sunt îndeplinite. Ce-ar fi să ia apă de-aici toți pelerinii, ar seca izvorul.
Prin grădina de azalee scuturate
Și iazul Nan-chi format din apele izvorului Kiyomasa. Era plin de crapi și de nuferi neînfloriți încă.

Aș mai fi pierdut vremea prin grădina Goyen, dar timpul se scurgea implacabil. Am părăsit-o cu regret și am mers spre punctul de întâlnire pentru a mă alătura grupului la ora fixată. Urma să ne afundăm iarăși în oraș, spre cine știe ce obiectiv interesant.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.