Grozavă idee! M-aș săruta pe mine însumi că mi-a venit în minte. Da, mă voi muta în Malá Strana, printre vecini pașnici, cumsecade, undeva pe vreo stradă retrasă. Pentru starea mea sufletească, atât de înălțătoare, de acum, am nevoie de un cadru poetic. Ce fericire! O casă tihnită, o mică odaie cu vedere spre îngânduratul Petřín și spre grădinița prietenoasă a casei… casa trebuie să aibă grădină – muncă și pace. Simt cum îmi crește inima.
Mă mut imediat. Sfântul Gheorghe bate la ușă.
Dacă nu mă înșel, în Petřín sunt și privighetori.
De citeam înainte de plecare povestirile din Malá Strana ale lui Jan Neruda sigur mă mutam și eu aici, în Cartierul Mic pitit la picioarele Hradului, pentru cele câteva zile cât am stat în Praga. Poate îmi găseam gazdă chiar pe vechea stradă Ostruhová ce-acum a fost rebotezată Nerudova, în cinstea scriitorului ce-a tot pomenit-o în istorioarele lui pline de umor și tâlc, care și-a petrecut mulți ani din viață aici. Cine știe, poate reușeam să întrezăresc prin odăi, coridoare, grădini ascunse, atmosfera familială, tihnită, pitorească, plină de intrigi domestice, de pe vremea când mai exista un imperiu austriac, iar întâmplările din Malá Strana semănau cu cele din oricare alt colț al imperiului, de exemplu din Arad. Citind cartea asta mi s-au deșteptat amintirile. Parcă-am adulmecat și eu o urmă vagă de parfum al acelei lumi demult dispărute, păstrat în casa bunicilor, un apartament dintr-un vechi căsoi austo-ungar.
Dar așa, cetățean provizoriu al Orașului Vechi, a trebui să mă mulțumesc cu o plimbare pe străduțele pline de poezie din Malá Strana, să admir doar fațadele caselor, să o iau pe deal în sus până în Hrad, pe strada Nerudova, cu ochii după însemnele caselor, în tril de pițigoi (în cel mai bun caz) nu de privighetori. Și să iau masa într-o cârciumioară veche de când lumea, ce se lăuda însă că l-a găzduit pe Tycho Brahe, nu pe Jan Neruda și personajele sale.
Chiar și asa, a fost o hoinăreală plăcută. Iar imensa placă de bronz lipită de clădirea La Doi Sori, mi-a trezit pofta de-a afla cine-a fost Jan Neruda și de ce-a meritat o ditamai placă comemorativă. Tare îmi mai plac călătoriile care îmi deschid porți spre lucruri noi, necunoscute și interesante.
Biserica Sfântul Nicolae din Malá Strana poate fi vizitată și în interior, după plata unei taxe de intrare. Merită, zic eu, pentru că vrând-nevrând rămâi impresionat de bogăția barocă din interior.
Începând cu anul 1770 austriecii au impus și în Praga numerotarea caselor. Prin urmare, în zilele noastre, clădirile orașului pot fi identificate în trei moduri. Unul e după numărul cadastral (marcat printr-o plăcuță), altul e cel obișnuit, după numărul casei de pe strada de care aparține – numere pare de-o parte, impare de cealaltă parte (marcat printr-o altă plăcuță). Și, cel mai simpatic dintre toate, la care praghezii văd că nu vor deloc să renunțe, este modul moștenit din vremuri medievale, după emblema casei, cea așezată cu mândrie deasupra porții, sau undeva cât mai la vedere. E mult mai interesant să spui că locuiești La Trei Sori, sau La Lebăda Albă decât la un număr banal și fără personalitate.
Am trecut și pe la un locșor ce nu exista pe vremea lui Jan Neruda, zidul lui Lennon, sau zidul unde îți spui toare ofurile. E, de departe, cel mai colorat loc din Malá Strana. Și cel mai dinamic. Cine știe ce se va mai putea citi pe el peste câțiva ani !
Fii primul care comentează