La graniţa Munteniei cu Ardealul

Am ajuns la Râşnov într-o dimineaţă de sâmbătă pe o atmosfera înăbuşitoare, urmare a unor zile caniculare. Lumea se mişca cu încetinitorul. Străzile oraşului erau pustii.  Locuitorii, mai înţelepţi decât noi, stăteau ascunşi în camerele răcoroase ale vechilor case săseşti. Pe ici pe colo mai zăreai şi câte unul pedepsit să muncească sau să rezolve treburi ce nu suferă amânare.

2012-06-2305rasnov-bran1Râşnov sau Rosenau (Poiana Rozelor) pe nemţeşte este un mic burg săsesc ce stă ghemuit la poalele Postăvarului între munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Pe vremuri se încadra în termenul „localitate de frontieră” fiind situat foarte aproape de Bran, graniţa veche dintre Transilvania şi Muntenia.

Dacă soseşti în Râşnov de pe culoarul Rucăr-Bran zăreşti din depărtare cetatea cocoţată în vârful unui deal, chiar deasupra oraşului.  Este o cetate ţărănească, construită în jurul anului 1300 de către locuitorii Râşnovului, ai Cristianului şi Ghimbavului, ca loc de refugiu în cazul unui atac duşman. A fost cucerită o singură dată, de către Gabriel Bathory în 1612, de o oaste aflată de aceeaşi parte a graniţei ca şi apărătorii. Saşii au fost foarte hotărâţi şi încăpăţânaţi când era vorba de apărarea privilegiilor căpătate la sosirea lor în Transilvania, nedorind să cedeze nici în faţa principelui Transilvaniei.

2009-04-1701rasnov-bran-21 2012-06-2306rasnov-bran1

Am urcat şi noi până la cetate. Poate din cauza căldurii creierele noastre nu mai funcţionau cum trebuie sau  poate pentru că marcajele erau camuflate cu grijă, nu am nimerit intrarea decât la a treia încercare. Ne-a mai venit un pic inima la loc când am văzut că nu eram singurii năuci. Aşa ne-am explicat şi nereuşita turcilor şi tătarilor, iar Bathory era de-al casei.

In cetate veţi găsi mici prăvălioare care vănd suveniruri, câteva puncte de informare şi un frumos punct panoramic de unde se pot zări împrejurimile. Probabil, într-o zi mai clară se putea admira şi masivul Pietrei Craiului, noi nu am avut noroc.

2012-06-2335rasnov-bran1

Cu această ocazie am aflat şi de Festivalul Medieval al Cetăţii Râşnov, aflat anul acesta la a doua ediţie. Este organizat în cinstea Sfântului Ioan Botezatorul, patronul spiritual al Ordinului Cavalerilor de Malta, în luna iunie. In program erau parade ale cavalerilor şi domniţelor, festinuri cu bucate tradiţionale, acompaniate ca pe vremuri de cântecele menestrelilor. Din păcate noi eram într-o vizită fulger, nu am putut rămâne până seara cand se dădea startul. Am întâlnit însă un cavaler, neînarmat din fericire, cu un frumos căluţ încălţat şi cu coama în vânt.

2012-06-2341rasnov-bran1 2012-06-2338rasnov-bran1

Alături de indicatorul ce arată drumul spre cetate am zărit un altul – Peştera Valea Cetăţii. Habar n-aveam că este o peşteră în Râşnov aşa că tentaţia a fost mare, ne-am dus să vedem despre ce este vorba. Peştera, veche de când lumea bineinţeles, a fost deschisă publicului în anul 2011. Până atunci accesul se făcea în patru labe sau târâindu-te pe burtă, acum s-a deschis o galerie care permite intrarea oricui. La capătul ei se deschide o „sală mare”, înaltă de 20m, prin care vizitatorul este condus pe trotuare, pasarele şi scări amenajate pentru a oferi siguranţă. Peştera este luminată electric, dar există un moment în timpul vizitei când sunt stinse toate luminile şi esti invitat să savurezi întunericul desăvârşit şi să asculţi picăturile de apa care muncesc necontenit la construcţia stalactitelor şi stalagmitelor.

2012-06-2313rasnov-bran1 2012-06-2319rasnov-bran1

In mijlocul sălii este amenajat un mic podium pe care stau cuminţi trei stative pentru partituri muzicale, semn că aici se organizează şi concerte. Demn de reţinut şi de urmărit – un concert într-o peşteră este o experienţă care merită să fie încercată. Vizitarea peşterii a durat puţin, sau aşa ni s-a părut, pentru că la ieşire ne-am dat seama că tocmai părăseam frigiderul de care aveam atâta nevoie.

Al doilea obiectiv pe care ni l-am propus a fost Castelul Bran, chiar punctul de trecere a frontierei. Avertisment: nu vizitaţi castelul în weekend, vă veţi strecura cu greu prin mulţimea de vizitatori.

2009-04-1701rasnov-bran1

Se presupune că prima fortificaţie de lemn a fost construită la Bran de către cavalerii teutoni în timpul scurtei lor şederi în Ţara Bârsei. Prima cetate din piatră este amintită într-un document din 1377 în care regele Ungariei Ludovic I de Anjou confirmă dreptul braşovenilor de a ridica , cu cheltuiala şi meşterii lor, o nouă cetate în Bran. In timpul celor 600 de ani de viaţă castelul a trecut pe la mulţi proprietari în afara Scaunului Braşovului. Pentru scurt timp a fost deţinută de Mircea cel Bătrân, a fost trecută în proprietatea coroanei Ungariei, apoi s-a întors la braşoveni.

2012-06-2349rasnov-bran1

Culoar secret- cararea vampirilor?
Culoar secret-
cararea vampirilor?

In 1920 aceştia au donat castelul reginei Maria a României care l-a restaurat şi l-a transformat în reşedinţă princiară. Maria a lăsat moştenire castelul fiicei sale principesa Ileana. După al doilea război mondial, a trecut în proprietatea statului român care l-a transformat în muzeu. Din anul 2006 se afla în proprietatea arhiducelui Dominic de Habsburg fiul principesei Ileana.

După retrocedarea castelului către familia de Habsburg, statul român şi-a retras colecţiile propri.Ele au fost înlocuite cu piese din colecţiile actualilor proprietari
După retrocedarea castelului către familia de Habsburg, statul român şi-a retras colecţiile propri.
Ele au fost înlocuite cu piese din colecţiile actualilor proprietari

2012-06-2364rasnov-bran1

Din nu se ştie care motiv, castelul Bran este asociat cu Dracula lui Bram Stoker. Romanul acesta l-a făcut cunoscut pe Vlad Ţepeş lumii întregi. Din câte se ştie Vlad nu locuit niciodată la Bran. Pentru turism însă nu se putea reclamă mai bună, dovadă mulţimea ce se înghesuie să viziteze castelul. Strigoii noştri sunt însă sfioşi, nu vor să se arate decât pe tarabele neguţătorilor.

In timpul vizitei noastre la Bran s-au rupt şi baierele cerului. S-a pornit o furtună serioasă, cu tunete şi fulgere, numai bună pentru a intra în atmosfera romantică a vampirilor băutori de sânge. Scena era pregătită, spectatori erau din belşug dar reprezentaţia a fost amânată, nici un vampir n-a catadicsit să se arate. Poate am greşit momentul. Vom mai încerca într-o noapte întunecată, de Sfântul Gheorghe sau Sfântul Andrei când se ştie că se deschid porţile celorlalte lumi şi strigoii pot păşi în lumea noastră. Ii vom servi desigur cu căţei de usturoi.

2012-06-2372rasnov-bran1 2012-06-2374rasnov-bran1 2012-06-2384rasnov-bran1

PS. Pentru deschiderea apetitului vă arăt două fotografii făcute de pe culoarul Rucăr-Bran în primăvara anului 2009

Munții Bucegi
Munții Bucegi
Munții Piatra Craiului
Munții Piatra Craiului
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 513
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.