Kanazawa – grădina Kenrokuen
jurnal japonez - capitolul 18

Trist, trist, trist, nespus de trist. Ploaia ce ne-a sâcâit toată ziua nu dorea nicicum să înceteze și picura necontenit pe obiectivul aparatului foto făcându-mă să pierd timp prețios curățându-l. Colac peste pupăză, aveam mai puțin de jumătate de oră până se închidea grădina iar eu, tot studiind planul primit la intrare, nu știam încotro s-alerg mai degrabă.

Nu-mi ieșea nici o pasiență. Aleile din colțul grădinii rezervat cireșilor – Sakuragaoka – erau presărate toate cu petale rozulii, așa, ca să-mi amintească doar de partea goală a paharului. O fi fost ca pedeapsă primită pentru tendințele mele cârcotașe. Insulița Horaisan, făcea exact ceea ce ar fi trebuit să facă, plutea inaccesibilă în mijlocul lacului, paradis de neatins pentru muritorii de rând. Oricât am lungit eu obiectivul foto, tot n-am putut zări vreun moșneguț înțelept și nemuritor care să-mi șoptească și mie secretul fericirii. Armatele de iriși, ce străjuiau pârâiașele ce curgeau prin mijlocul grădinii, erau în permisie, moțăind încă în plapume, nedorind să-și fâlfâie panașele colorate. În zona prunilor nici nu am ajuns, mai bine că nu știu dacă erau înfloriți sau nu, să nu mă zgâriu pe ochi de supărare. Doar azalelele vesele și pinii cel maiestuoși și-au făcut pomană cu mine și s-au învrednicit să îmi arate frumusețea lor. Iar la sfârșit de tot … să nu mai pomenesc necazul ce m-a apucat când am auzit vocea suavă din difuzoare care mă invita să ies frumușel afară din grădină, pe motiv că s-a terminat programul de lucru, taman când începeam să mă împrietenesc cu crapii din iaz. Offf …

Grădina Kenrokuen mi-a făcut în ciudă.

Altfel … tare mi-ar mai fi plăcut să fiu un păsărel cu domiciliul în grădina aceea. Sau măcar un bursuc cuibărit prin vreo scorbură de pin secular sau pitit sub un boschet de azalee. Să nu trebuiască să am altă preocupare decât să aștept trecerea anotimpurilor peste grădină și alt gând decât să mă minunez necontenit de metamorfozele ei. Cine știe … poate undeva … cândva …

Podul Ishikawabashi, punct de reper atât pentru intrarea în castelul din Kanazawa cât și pentru una din intrările în grădina Kenrokuen.
O alee întinsă între două din porțile de acces ale parcului. Străjuită pe de-o parte de ceainării și pe cealaltă de cireși.
Rămășițe de festin
Lacul Kasumigaike.

Insulița Horaisan – paradisul de neatins pentru muritori
Faceți cunoștință cu Karasaki-no-matsu – pinul din Karasaki.

… și cu podul Gankobashi – podul gâștelor călătoare
Horaisan din nou – tare mă mai tenta să trec balta înnot
Pârâiaș străjuit de iriși

Faceți cunoștință cu Neagari-no-matsu, pinul ce stă cu rădăcinile pe-afară.

Cascada Midoritaki și alte case de ceai

PS. Lucruri serioase. Grădina Kenrokuen din Kanazawa e foarte renumită. A fost desemnată una dintre cele trei cele mai frumoase grădini ale Japoniei, ceea ce nu-i tocmai ușor având în vedere că în țara asta dai peste o grădină minunată din doi în doi pași.

N-a răsărit pe lumea asta de azi pe mâine. Au muncit la crearea ei o grămadă de grădinari pricepuți vreme de sute de ani, de-a lungul întregii perioade Edo (1603-1868). Inițial era grădina personală a daimyo-ului din clanul Maeda, stăpân în Kanazawa, de aceea e și lipită de cetate. În anul 1874, când domeniile feudale au fost desființate, grădina a fost deschisă pentru public.

Numele Kenrokuen s-ar traduce prin grădina celor șase virtuți – de trei ori câte două caracteristici complementare, ce nu luptă între ele ci se completează armonios. Doar suntem în Asia, nu-i așa ?

Spațiu și izolare ar fi prima pereche. Grădina e măricică, eu nici n-am putut să-i descopăr toate tainele. E nițel izolată de restul orașului și astfel e ferită de zgomotele lui. Are multe spații deschise pe lângă iazuri, dar zice-se că are și numeroase umbrare unde ți-ai putea găsi liniștit refugiu. Din păcate eu una nu le-am descoperit.

A doua pereche de virtuți ar fi autentic și artificial. O grădină japoneză care se respectă trebuie să pară ruptă din natură chiar dacă e construită de mâna omului. Din loc în loc câte o casă de ceai, o pagodă de piatră, un felinar îți amintea că ești de fapt , aproape în totalitate, într-o construcție omenească.

Și, în sfârșit, o ultimă pereche ar fi locuri panoramice și apă curgătoare. Depun mărturie c-avea din belșug și din astea. Cu greu te puteai desprinde de ele.

Acestea fiind zise …

Lacul bătrân …
Ţuşti, plici: o broască. ( ba, mai degrabă un picur de ploaie )
Sunetul liniştii.

Matsuo Basho

That’s all folks ! I’ll be back soon …

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

  1. Hai, Mihaela, că ți-au ieșit pozele frumoase, dar mie nici pozele nu mi-s bune! Da, tristă și vremea și noi, presați de timp și ploaie…!
    Dar acum am savurat cu mare drag plimbarea la care m-au dus rândurile tale! Minunat!

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.