Iraj Pezeshkzad – Unchiul meu Napoleon

My Uncle NapoleonMy Uncle Napoleon de Iraj Pezeshkzad
a primit din partea mea ⭐⭐⭐⭐

Iraj Pezeshkzad parcă l-ar fi citit pe Caragiale al nostru înainte de-al inventa pe Unchiul Napoleon. Am regăsit în această carte aceeași ironie dulce-amară, aceleași personaje câteodată grotești, câteodată înduioșătoare ce semănau cu de-alde Dandanache și Trahanache. Nu de puține ori m-a pufnit râsul citind cartea.

Unchiul meu Napoleon este un roman foarte îndrăgit în Iran. A fost publicat în Teheran în anul 1973, iar în 1976 a fost adaptat pentru televiziune într-un serial ce-a avut și el un mare succes. După revoluția islamică a fost interzis dar nu abandonat, a trecut doar underground. 

Povestea se desfășoară în timpul celui de-al doilea război mondial, pe vremea ocupării Iranului de către Forțele Aliate. Cea mai mare parte a complotului se desfășoară în casa Povestitorului – un băiat îndrăgostit de vreo 14 ani al cărui nume nu-l vom afla niciodată. Casa este un imens conac iranian de la începutul secolului XX, în care locuiesc trei familii înrudite și înstărite aflate sub conducerea tiranică a Unchiului patriarh, cel supranumit Napoleon. Unchiul – care în realitate fusese un ofițeraș oarecare, de rang inferior, în vestita Brigada de cazaci persani (singura formațiune militară funcțională și eficientă a dinastiei Qajar)- pretindea că el și majordomul său Mash Qasem au avut un rol crucial în timpul războaielor duse împotriva Imperiului Britanic și a lacheilor săi. Până la sfârșitul poveștii, îmbătat de propriile elucubrații, Unchiul e ferm convins de importanța istorică a propriei persoane. De aici i s-a tras și porecla. Cine a fost cel mai vajnic dușman al ticăloșilor de englezi? Napoleon, desigur. Partea proastă era că Unchiul Napoleon, fiind ferm convins că englezii s-au întors acum ca să se răzbune pe el, în paranoia lui, teroriza întreaga familie.

Cel mai simpatic personaj este Povestitorul, un adolescent aflat la prima sa dragoste. Obiectul pasiunii sale este verișoara Layli, fiica unchiului Napoleon. Povestea se învârte în jurul strădaniilor lui de a împiedica pre-aranjata căsătorie a lui Layli cu vărul Puri cel slab de minte. Are de înfruntat piedici nenumărate. Propriul lui tată și Unchiul Napoleon se șicanează permanent luptându-se pentru poziția de conducător al familiei. O mulțime de alte personaje se învârt prin preajmă, anchetatori de poliție șmecheri, oficiali guvernamentali tăntălăi, gospodine clevetitoare, un medic, un măcelar fioros și încornorat, un predicator lingușitor, un indian cu o nevastă englezoaică. Contribuie cu toții la intriga romanului, încurcând sau descurcând ițele-i complicate, fiecare după puteri.

Un alt personaj pitoresc, singurul aliat de nădejde al Povestitorului, e o rudă mai îndepărtată a Unchiului Napoleon pe nume Asadollah Mirza. Suferind el însuși o decepție în prima lui dragoste, încearcă să-și aducă protejatul cu picioarele pe pământ și-l tot îndemnă să facă o excursie la San Francisco cu Layli, adică să renunțe la iubirea lui platonică și să treacă la fapte. Dacă se va culca cu iubirea vieții lui (acțiune echivalată în limbaj codificat cu excursia în San Francisco), Unchiul Napoleon va fi nevoit să fie de acord cu căsătoria. Povestitorul însă e oripilat.

Până la urmă Layli se va căsători cu Puri, iar Povestitorul își va vedea de viață, sub aripa ocrotitoare a lui  Asadollah. Unchiul Napoleon moare pe la sfârșitul cărții, eliberându-și tribul de sub tiranie.

Mi-a plăcut cartea aceasta, dar m-a și obosit puțin. Intriga mi s-a părut foarte complicată. Citind-o mi-am dat seama cât de încurcat lucrează mintea persanilor, cât de mult le place să se învârtă după deget. Pe de altă parte am intuit o cultură obișnuită să citească printre rânduri, capabilă de autoironie, plină de umor, de senzualitate și tandrețe. Farsele din roman investighează sincer și amuzant problema dragostei și erotismului și ele nu se potrivesc deloc cu doctrinele fundamentaliste, islamice sau de alt fel.

Deși nu are ca subiect politica, cartea este puțin subversivă pentru că atacă o anumită mentalitate, o anume atitudine. Unchiul Napoleon își explică propria lipsă de însemnătate aruncând vina pe o entitate atotputernică, Imperiul Britanic. Nimicnicia lui nu e neînsemnată, crește datorită mărimii inamicului. Din păcate, sunt o grămadă de Unchi Napoleoni pe lumea asta. Dacă am știi cum să-i luăm peste picior cred c-am scăpa de sub influența lor neproductivă și ne-ar merge mai bine.

Într-o zi fierbinte de vară, ca să fiu mai precis într-o vineri 13 august la trei fără un sfert după amiaza, m-am îndrăgostit.  Amărăciunea și dorul pe care le trăiesc de-atunci mă fac să mă întreb dacă lucrurile s-ar fi așezat la fel de se întâmplau în 12 sau 14 august. (Povestitorul)

♥♥♥

… înainte de-a mă hotărâ cu-adevărat dacă m-am îndrăgostit sau nu, m-am îngrozit când mi-am amintit de soarta tuturor îndrăgostiților pe care-i știam. Aproape toți au sfârșit-o prost: Layli și Majnun, moarte și dezastru. Shirin și Farhad, moarte și dezastru. Romeo și Julieta, moarte și dezastru. Paul și Virginie, moarte și dezastru. Povestea aceea de dragoste din ziar, moarte și dezastru. Doamne ferește, oare m-am îndrăgostit și o să mor și eu!  (Povestitorul)

♥♥♥

Dragul unchi era înnebunit după Napoleon încă din tinerețe. Mai târziu am aflat că a adunat în biblioteca sa Toate cărți despre Napoleon pe care le-a găsit, în persană sau franceză (dragul unchi știa limba franceză într-o oarecare măsură). Și, de fapt, biblioteca sa conțineau doar cărți despre Napoleon. Era imposibil să existe vreo discuție științifică, literară, istorică, juridică sau filosofică fără ca unchiul să nu o întrerupă cu un citat napoleonic.

♥♥♥

Dar ceea ce nu am înțeles la vremea respectivă, s-au lămurit pe deplin după ce am studiat puțină istorie. Pe măsură ce interesul dragului unchi față de Napoleon a crescut, poveștile despre propriile bătălii au căpătat dimensiuni astronomice. Mai mult decât atât, au început să semene leit cu luptele lui Napoleon. În timp ce amintea de bătălia de la Kazerun, el de fapt descria bătălia de la Austerlitz a lui Napoleon și nu s-a sfiit să aducă în bătălia de la Kazerun companii întregi de infanterie și artilerie .

♥♥♥

– Unchiule Asadollah, cum de ții pe șemineu fotografia acestui arab care ți-a furat-o soția ?

– Ești încă un copil, nu înțelegi nimic. Dacă ești pe cale să te îneci într-un ocean, suferi chinuri groaznice și sufletul îți e sfâșiat de trup, iar în ultimul moment vine o balenă și te salvează, în ochii tăi balena aceea va fi la fel de frumoasă ca Jeanette McDonald. Acest arab urât, Abdolqader, a fost balena care a devenit în ochii mei Jeanette McDonald .

– Unchiul Asadollah, după părerea mea, a-i ține fotografia pe sobă este puțin …

Asadollah Mirza m-a întrerupt:

– Moment, așteaptă câțiva ani și spune-mi după aceea părerea ta … lasă-mă să-ți explic cum era Abdolqader. Diferența dintre mine și Abdolqader a fost că eu îi vorbeam soției mele cu rafinament iar el îi vorbea grosolan și violent, am făceam duș în fiecare zi iar el unul o dată pe lună, eu nu mâncam nici măcar ceapă verde iar el a mânca ceapă, usturoi și ridichi cu kilogramele, eu îi citeam poezii de Sa’di iar el îi râgâia la ureche … și așa, în ochii soției mele eu eram prostul iar el era deșteptul, eram un idiot iar el inteligent. Eram un necioplit și el era rafinat … Dar se pare că a fost un călător foarte bun … cu siguranță era bun în călătorie … a avut mereu un picior aici și unul în San Francisco sau Los Angeles.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.