În căutarea șahilor din Shirvan
jurnal caucazian - capitolul 4

21 aprilie. De voie de nevoie am părăsit Baku și litoralul Mării Caspice și-am pornit-o la drum spre nord-vest, oarecum pe diagonala țării, spre granița cu Georgia. Aveam se străbătut aproximativ 300 km până în Șeki ( sau Shaki, sau Sheki ), un oraș culcușit la poalele Caucazului Mare și locul în care urma să ne petrecem ultima noapte azeră. Pe parcurs, presărate la distanțe cât se poate de convenabile, ne așteptau câteva tentații turistice și un prânz în mijloc de codru des. Pătrundeam de fapt în inima vechiului regat al șahilor din Shirvan, al căror palat tocmai îl vizitaserăm în Baku.

La început șoseaua a fost ca-n palmă, în regim de autostradă. Pe măsură ce ne-apropiam de munți însă lucrurile au început să se înrăutățească dar nu alarmant de tare; doar un drum mai îngust și, din loc în loc, presărat cu găuri sau aflat în lucru. Peisajul ce defila prin fața ferestrei autocarului a început să se schimbe și el încetul cu încetul.  Sondele au dispărut cu totul nu mult după ieșirea din Baku, la fel și aglomerările urbane. La început le-a luat locul o stepă rasă cazon ce-și unduia dealurile verzi până dincolo de linia orizontului.  Povestea ghidul nostru că aici e raiul crescătorilor de animale. Iar pe măsură ce ne apropiam de munți au apărut pădurile și nenumărate livezi de alun.

Stepa din Shirvan

Locul în care a luat prânzul
O livadă de aluni imortalizată din goana autocarului.

Qobustan – Mausoleul Diri Baba

Prima oprire a zilei am făcut-o în Qobustan ( nici o legătură cu parcul petroglifelor ) după o oră și un pic de la plecare. Am străbătut mica localitate fără a o băga în seamă și ne-am oprit în fundul unui mic canion unde ne aștepta o construcție ciudată. La prima vedere părea o moschee. Plăcuța lipită pe peretele ei însă ne spunea că suntem la mausoleul lui Diri Baba, un derviș sau un înțelept sufit ce-a sălășluit în peșterile săpate în stânca canionului demult de tot, pe vremea șahilor din Shirvan.

Mausoleul pe care îl vizitam noi îi era dedicat și a fost construit în anul 1402.  E o clădire cu o fațadă construită de mâna omului ce întregește peștera săpată în stâncă. Are două etaje la care se poate urca pe niște scări înguste și abrupte. Scările astea continuă până sus, pe buza canionului, în aer liber.

Eu una am renunțat la ideea de-a mă cățăra până în vârful stâncilor și am preferat să trag cu ochiul în cimitirul aflat pe delușorul de vis-a-vis de mausoleu. Cu toate că nu am înțeles nimic, pietrele acelea bătrâne de mormânt mi s-au părut foarte frumoase.

Shamakhi – Moscheea Juma

După încă vreo 50 km și o jumătate de oră de drum am ajuns în Șamahî (Shamakhi) fosta capitală a hanatului șahilor din Shirvan.

Dinastia Shirvanshah a reușit să se mențină la putere, ca stat independent sau vasal al persanilor, din 861 pana in 1538, adică mai mult decât orice altă dinastie din lumea islamică. Au fost niște conducători luminați, mari cunoscători într-ale poeziei persane și mecena generoși.

Din păcate pentru ei, au ales să-și construiască capitala taman la intersecția a trei plăci tectonice. Drept urmare orașul e zguduit des de cutremure de pământ, unele din ele devastatoare. Pe vremuri era unul dintre cele mai mari și mai prospere orașe din Caucaz. Războaiele și cutremurele i-au venit de hac. Capitala a fost mutată la Baku iar Șamahî e astăzi doar un orășel mic de provincie în care trăiesc vreo 30.000 de oameni.

Am oprit în Șamahî pentru a vizita Moscheea Juma – adică moscheea de vineri ( sunt o grămadă de moschei Juma de-a lungul și de-a latul Azerbaidjanului, vineri fiind ziua sfântă a Profetului ). Dacă sorții i-ar fi surâs, ar fi trebuit să găsim aici o bătrânică născută în anul 743, cea mai veche moschee a țării. Din păcate, din acea primă clădire ridicată în acest loc n-a mai rămas nimic. Mai mult, i-au urmat alte și alte replici care au avut aceeași soartă, au fost făcute una cu pământul de cutremure și războaie. Moscheea de azi e nou-nouță, a fost construită în secolul 20 iar ultimele lucrări au fost terminate în anul 2013.

Am putut-o vizita fără probleme. A trebuit doar să ne acoperim capul ( noi femeile ) la intrarea în curte și să ne descălțăm ( cu toții ) la intrarea în moscheea propriu-zisă. Am putut pătrunde fără discriminare, de-a valma, și în spațiul rezervat doar bărbaților. Am pus indulgența asta  pe seama anilor de stăpânire rusească ce-au atenuat pesemne zelul religios. Și când te gândești că azerii sunt musulmani șiiți ca și coreligionarii lor iranieni. Eu una m-am bucurat de îngăduința de care au dat dovadă. Sper să le țină năravul.

Shamakhi – Mausoleul Yeddi Gumbez

Tot în Șamahî am făcut un scurt popas la un cimitir aflat pe un deal din apropiere. Am găsit acolo morminte vechi, datând de pe la începutul secolului al 18-lea, aparținând ultimilor hani ce-au domnit în Shirvan.

Pietrele de mormânt semănau bine cu cele văzute lângă mausoleul lui Diri Baba. Unele au avut norocul de-a fi adăpostite în mausoleele acelea sub formă de clopot și așa și-au păstrat mult mai bine desenele și culorile cu care au fost împodobite. Restul … arătau ca într-un cimitir abandonat.

A fost plăcut să rămânem nițel în vârful dealului, era pace, liniște și aer curat.

Apoi am plecat voinicește mai departe, aveam de străbătut încă vreo 200 km. Pe drum am mai avut doar două pauze tehnice. Prima am făcut-o la marginea lacului Nohur, obiectiv foarte lăudat de ghidul nostru azer dar mai puțin semnificativ din punctul nostru de vedere. Iar a doua a fost pauza de prânz pe care am luat-o la un mic restaurant aflat la margine de drum în mijlocul pădurii. În rest, timp de moțăit în autocar.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.