Hortillonnages

Mai-mai că-mi vine să cred c-aș fi putut fi o hortillonesă într-o viață anterioară. C-aș fi putut piguli rânduri de dovleci grași, de roșii zemoase, de castraveți țepoși sau fasole zornăitoare, c-aș fi putut scărpina cu sapa pământul negru, roditor de pe malul râului Somme, acolo departe, în Amiens. C-aș fi avut grijă de grădina mea ca de ochii din cap și mi-aș fi trimis bărbatul la piață, cu barca plină cu flori și bunătăți proaspete. Nu de alta, dar de semănam cu mine cea de-acum, aș fi fost o precupeață deplorabilă și-mi murea familia de foame. Poate-aș fi fost în stare să întemeiez o dinastie întreagă de hortillons, cu ceva grade în ierarhia grădinărească, locotenenți … poate chiar un căpitan. Așa era organizată „ghilda” hortillonilor din Amiens prin secolul al 18-lea, în viața mea anterioară, ca la armată.

V-ați dat seama ce-i acela un hortillon, nu-i așa? Un grădinar, da, dar de proveniență „romană”. În latină hortus înseamnă grădină, iar locuitorii Picardiei se jură că strămoșii lor din secolul al 15-lea numeau micile grădini cultivate cu zarzavat, hortellus, moștenire de la alți strămoși și mai îndepărtați, galo-romanii cărora le-a venit pentru prima dată ideea de-a transforma mlaștinile de pe râul  Somme în grădini.  Timp de secole, oamenii au mai furat sălbăticiei câte o bucată de pământ, săpând canale, îngrădind loturi cu butuci de lemn, transformând mlaștina într-o Veneție plină cu grădini, nu palate. Iar locului i-au zis Hortillonage și l-au  făcut principala sursă de legume și fructe proaspete a regiunii.

În vremurile de glorie, Hortillonage-ul din Amiens se întindea peste câteva sate și aproximativ 10.000 hectare. Astăzi, lumea industrializată l-a înghesuit în doar 300. Marea majoritate a grădinilor de zarzavat s-au transformat în grădini cu flori ce înveselesc căsuțele de vacanță ale hortillinilor plecați la oraș. A scăpat de la o moarte sigură prin grija unei asociații ce are ca scop principal lupta împotriva betoanelor moderne și păstrarea purități zonei. Ecologia e la putere aici.

Tot asociația cu pricina organizează ture cu barca pe canale pentru  călătorii leneși dar curioși. Plimbarea durează apoape un ceas, se face în bărci tradiționale ca formă, cu fundul plat și vârfuri ridicate, dar propulsate de motorașe electrice. Așa am făcut și eu cunoștință cu Hortillonage, nu mult după ce-am coborât din autobusul ce m-a adus la Amiens.

Din barcă lucrurile erau minunate. Ritmul plimbării era domol, apa limpede ca cristalul, barcagiul cel simpatic și vorbăreț ne-a dezvăluit istoriile locului. Am dat binețe peștilor ce alunecau pe lângă noi, rațelor, lișițelor, corcodeilor ce trebuiau să ne acorde, vrând-nevrând, prioritate. Am aflat că proprietarii actuali ai loturilor nu mai grădinăresc zarzavaturi decât așa, de fandoseală, sau strict pentru magazinele ce vând produse ecologice. Dar că în fiecare an se întrec pentru titlul de cea mai frumoasă grădină de flori.

Ne-am învârtit ce ne-am învârtit pe canale, votând grădinile, și n-am simțit cât de repede s-a scurs timpul. Ne-ar fi plăcut tuturor să mai lenevim la soare, să nu cedăm locul celorlalți mușterii ce așteptau la debarcader. Dar am primit doar pentru cât am plătit.

Punct de plecare cu barca

Bateau a cornet – barca tradițională în Hortillonage

După plimbarea cu barca am mers în vizită la o expoziție a maeștrilor peisagiști, ce și-au „expus” grădinile într-un colț al Hortillonage-ului. Am aflat de ea chiar în excursia ce tocmai se încheiase.

Mi-au căzut cu tronc acolo căsuța ce mă invita la un ceai, barca portocalie ce mă îndemna la introspecție și, în special, hamacele din pădurea de hamei. Am stat și eu acolo, într-un cocon roșu, până ce un nor obraznic și-a luat stropitoarea și m-a alungat.

Meditând printre vrejii de hamei

Pentru că mi-a plăcut foarte mult în Hortillonage, nu m-a lăsat inima să plec din Amiens fără să-mi iau rămas bun. Ultimul ceas înainte de-a mă urca în trenul de Paris l-am petrecut într-o plimbare de-a lungul râului Somme, pe o faleză asfaltată ce ducea cine știe unde. Tare mi-au plăcut căsuțele ce mi-au ieșit în cale. Ce n-aș da să mă pot trezi și eu dimineața în liniștea naturii, să-mi beau cafeluța lângă rațele și stârci sălbatici ce mi-au aterizat în ogradă. În această viață, nu într-una anterioară sau viitoare.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.