Haferland

Mă prinde din urmă toamna și Sântamaria Mică, iar eu nu sunt în stare să m-adun și să termin ce-am început. Și anume să trec aici, în jurnalul meu de călător, ce-am făcut, ce-am văzut, ce-am mai învățat de Sântamarie Mare, din excursia ce-am făcut-o în ținutul sașilor ardeleni în timpul Săptămânii Haferland.

Am descoperit abia de curând această Săptămână specială. Am aflat că de vreo cinci ani încoace se organizează în plină vară o sărbătoare a sașilor care dorește să readucă în atenția lumii tradiții de demult, obiceiuri ale unei comunități pe care de dispariție. Inițiativa înființării ei aparține Fundației Michael Schmidt, și domnului ce-i poartă numele, proprietarul Automobile Bavaria Group. Domnul Michael Schmidt e un sas născut în Criț, plecat în Germania cu mulți ani în urmă, care s-a întors acasă să facă treabă. Dacă vor mai fi și alții ca el poate mai sunt speranțe, poate nu a bătut încă ceasul al 12-lea pentru comunitatea săsească a celor Șapte Cetăți, pentru bătrânul Siebenbürgen. În fond Transilvania pare ciuntită fără nemții ei.

Am mai aflat cu această ocazie că Haferland înseamnă Țara Ovăzului pe românește și e prin tradiție o regiune cuprinsă între Brașov și Sighișoara. Iar Săptămâna Haferland e o serbare itinerantă ce se ține în câteva sate din această regiune. Zi de zi au loc evenimente organizate în alt sat: brunch-uri cu mâncare săsească, plimbări cu căruțele, serbări câmpenești cu muzică de fanfară și dansuri populare, piese de teatru prezentate de elevii liceelor germane din Brașov, activități dedicate copiilor.

Eu am reușit să prind Săptămâna Haferland de coadă în ultimele două zile de petrecere, la Criț, Meșendorf și Cloașterf.

Înainte de a pomeni câteva din impresiile mele personale aș vrea să amintesc că

  • Cele trei sate au fiecare dintre ele biserica lor fortificată și vechi gospodării săsești în diferite stadii de descompunere.
  • Toate trei au fost pomenite pentru prima oară într-un document ieșit din cancelariile regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei în 29 ianuarie 1322, ca aparținând de mănăstirea cisterciană de la Cârța.
  • În zilele noastre încearcă și ele să supraviețuiască vremurilor cum pot. Am zărit pe câteva case plăcuța discretă a Fundației Mihai Eminescu, semn că în viitorul nu foarte îndepărtat își vor trăi poate o a doua tinerețe. Unele gospodării au fost transformate în pensiuni, fără o alterare serioasă a „identității” lor inițiale. Altele însă …

Ca de obicei, mi-a plăcut să hoinăresc pe dealuri, să lenevesc prin fânețe, să caut un locșor aflat undeva la înălțime și să fac fotografii satului culcușit la picioarele mele.

În plus …

Criț – Deutsch Kreuz

Am ajuns în Criț duminică dimineața. Când să ies din drumul principal și să cobor până în sat, găsesc drumul barat de poliție. Măi să fie ! Chiar așa de multă lume să fi venit la Haferland, încât să nu mai încap și eu? Parlamentez cu polițiștii, le spun că am cazare la Casa cu Zorele. Mă lasă să trec, nu înainte ca un domn în civil să-mi arunce un comentariu sceptic și să-mi spună că nu crede că o să mă lase careva să parchez acolo.

Ce-o fi cu agitația asta? Satul nu e nici pe departe atât de aglomerat pe cât mă așteptam. Dimpotrivă. Ajung la destinație fără să mă mai întrebe careva de sănătate. Ici colo, grupuri mici de oameni se îndreaptă spre biserică pentru slujba de duminică. Sașii din sat, cei veniți în vizită din Germania, se recunosc ușor, sunt cu toții îmbrăcați în port popular. Noi ăștialalți, nu ieșeam în evidență cu nimic. La intrarea în incinta bisericii fortificate primesc un pliant cu programul evenimentelor din acea zi. Sunt câteva lucruri tentante acolo. Mă amestec în mulțime minunându-mă câte posturi de televiziune sunt prezente la o serbare locală, chiar așa săsească și pe cale de dispariție cum e ea.

Abia când dau nas în nas cu Președintele României mi se face lumină în cap.

După acest moment oficial, lucrurile revin la normal și ne putem vedea și noi de treabă. Nu de alta, dar am scăpat de televiziuni.

O gospodărie din Criț

Biserica fortificată din Criț

Mi-ar fi plăcut și mie o cămașă din astea

Bändertanz

Cloașterf – Klosdorf

Luni, serbarea s-a mutat în satul vecin, la Cloașterf, aflat la doar câțiva kilometri distanță.

Când am ajuns eu prin preajmă lumea era adunată grămadă în curtea bisericii fortificate a satului. Tocmai se punea la cale o vânătoare de comori. Toți copiii, cu mic cu mare, stăteau ciorchine în jurul unei tinere domnișoare care le dezvăluia regulile jocului.  Urmau să cerceteze satul, să chestioneze lumea și să descopere comori ascunse cine mai știe pe unde. Instrucțiunile erau rostite în română, limba majorității copiilor prezenți.

Doar un puștan părea că nu pricepe nimic din ce se spunea acolo. În loc să fie atent la domnișoară, ciulea urechea la tatăl său ce-i traducea de zor ce se povestea pe-acolo. La sfârșit, cu toată bariera limbii, dezorientat și nițel stingher, s-a aruncat și el în necunoscut împreună cu ceilalți, în căutare de comori. I-am urat în sinea mea noroc.

Și mi-am dorit ca toți sașii plecati din România să facă precum acel tătic. Să-și aducă copiii în locurile de baștină, poate-poate prind drag de el și vor dori să se întoarcă.

Cloașterf privit din vârful dealului.

Meșendorf – Meschendorf

Din Criț până în Meșendorf sunt doar câțiva kiometri, așa că i-am făcut și lui o vizită.

Acum câțiva ani, când am mai ajuns pe-aici, am găsit închisă poarta bisericii. Speram ca acum să am mai mult noroc. Dacă stau să socotesc l-am avut doar pe trei sferturi.

De data asta, la poarta bisericii m-a întâmpinat un domn cu un set de chei în mână pe care le zornăia de zor. M-a întrebat ce caut pe-acolo, dacă sunt om bun sau nu și, când a aflat că aș vrea să vizitez biserica, m-a prevenit. Poate el să stea nițel cu mine, să-mi arate repede una-alta, dar nu prea mult. Dacă vreau, aș putea să-l aștept pe paznicul de drept al locului. El unul era doar în concediu și ar fi stat mai mult cu mine, da’ era așteptat cu masa.

Până la urmă nu l-a lăsat inima și m-a condus peste tot, de-am ajuns să-l zoresc eu, de frică să nu i se răcească supa în farfurie sau mai rău, să nu-și necăjească gazdele. De aici și sfertul lipsă din socoteala mea, am stat ca pe ace în timpul vizitei.

Altfel…, am fost foarte plăcut surprinsă când am descoperit o bisericuță ca scoasă din cutie. Mă așteptam la o dărăpănătură, în schimb aici era totul reparat, curățat, dichisit. Biserica din Meșendorf pare pregătită să-și primească din nou enoriașii.

Și nu în ultimul rând, mi-a mai plăcut mândria cu care mi-a prezentat-o ghidul meu inopinat, ca un proprietar mândru de gospodăria lui. Un sas de vară ce-a ales să-și petreacă concediul în satul natal.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.