Göbekli Tepe – în fotografii

Fermierul mediu a muncit mai mult decât un vânător-culegător mediu, și a primit în schimb o dietă mai rea. Revoluția agricolă a fost cea mai mare fraudă din istorie.

Harari, Yuval Noe. Sapiens: O scurtă istorie a omenirii 

Am auzit pentru prima oară de Göbekli Tepe în cartea Sapiens a lui Yuval Harari. Povestea el acolo de un deal din estul Anatoliei unde s-ar găsit cel mai vechi templu ridicat vreodată de om – sau mai bine zis cel mai vechi ce s-a descoperit până în acest moment. E vorba de câteva sanctuare circulare formate din structuri megalitice, pietroaie imense așezate în formă de T ce par a sta la o șuetă. Un fel de Stonehenge, dar cu 6000 de ani mai bătrân. T-urile acestea sunt cu totul speciale din două motive. O dată pentru că sunt foarte-foarte vechi – cel mai bătrân fiind construit cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, cu 4000 de ani înaintea piramidelor. Un alt motiv ar fi că par a răsturna o teorie care părea bătută în cuie până acum.

Teoria general acceptată de istorici spunea că oamenii au început să construiască temple abia după ce-au devenit sedentari, abia după ce-au renunțat la viața lor de vânători-culegători și s-au strâns pe la casele lor, întemeind așezări stabile și cultivând pământul. Descoperirile făcute la Göbekli Tepe spun însă o altă poveste. Se pare că primele temple au fost ridicate de vânători-culegători și abia în straturile mai noi au fost găsite urme de așezări stabile care să dovedească că oamenii au devenit sedentari. Ca să-l citez pe Klaus Schmidt – arheologul german ce-a început săpăturile în acest sit – „Întâi a fost templul, apoi orașul!”

Oamenii s-au învârtit prin jurul sanctuarelor de la Göbekli Tepe aproximativ 1.000 de ani, după care le-au abandonat. Dar nu orișicum, ci acoperindu-le cu pietre și pământ ca și cum le-ar fi pus la adăpost pentru o reintâlnire viitoare. Reîntâlnirea a avut loc însă abia după 12.000 de ani. Faptul c-au stat îngropate a fost în avantajul templelor, au ajuns până la noi într-o stare de conservare foarte bună. Ceea ce s-a pierdut însă definitiv a fost sensul poveștilor săpate în piatra calcaroasă, oamenii uitând cu totul motivul pentru care acel vârf de deal din estul Anatoliei, aflat lângă mănoasa vale a Eufratului, a fost atât de important. Acum încearcă din răsputeri să-și reamintescă.

Am aflat și eu câte ceva din încercările de redescoperire ale poveștilor moarte și îngropate acum 10.000, participând la o scurtă prelegere ținută la Biblioteca Națională de către un domn director al șantierului arheologic din Göbekli Tepe, venit în România cu ocazia Zilelor Culturii Turce ce au loc în această săptămână în București. Prezentarea n-a fost lungă, dar interesantă. Domnul profesor ne-a vorbit de zecile de ani de când se fac săpături acolo și de planurile viitoare. Până acum au fost scoase din pământ 4 incinte circulare, dar în total sunt cam 20. Așa că mai există de lucru berechet. De curând situl a fost trecut pe lista patrimoniului UNESCO. Pe lângă prelegere, am putut admira o expoziție de fotografii făcute la fața locului, reprezentând șantierul arheologic și cele mai interesante descoperiri.

Am primit chiar și o invitație, să venim să-l vedem pe viu. Ar fi trebuit doar să zbor până în orașul Șanliurfa și apoi să parcurg ultimii 20 de km până la temple. În Șanliurfa a fost construit un muzeu care să adăpăstească toate obiectele și statuile ce-au putut fi mutate. Pentru confortul vizitatorilor a fost construită și o copie a celui mai interesant sanctuar din Göbekli Tepe. Grosul însă a rămas pe loc. Dar situl arheologic pune la dispoziția vizitatorilor tot materialul de care au nevoie pentru a pricepe istoria săpăturilor și importanța sanctuarului. La sfârșit, mai că-mi venea să caut repede bilet de avion dar,  până la urmă, m-am mulțumit să adăuga o liniuță pe lunga listă a dorințelor mele călătoare.

Povestea sitului arheologic e lungă și complicată, la fel ca și poveștile pe care le ține încastrate în piatră. Pentru aducere aminte și pentru menținerea în viață a dorințelor călătoare, am să înghesui sub fotografii puținul lucru pe care l-am reținut eu din prelegere.

Așa arăta dealul de la Göbekli Tepe înainte de începerea săpăturilor. Templele au fost construite în vârful unui deal, din piatra ce împrejmuia locul respectiv.
Foarte aproape de sit se afla un copac considerat sacru, unde veneau și musulmanii să se roage sau să facă sacrificii. Undeva în subconștientul colectiv al oamenilor, harta locurilor sacre rămâne neschimbată.
Acesta e un pietroi abandonat, din cariera de unde au fost smulse pietrele templului. Dintr-un motiv oarecare, nu a putut fi scos din munte. Cariera se află la câteva sute de metri de locul în care s-au ridicat templele.
O privire aeriană asupra șantierului arheologic, așa cum arăta el la începuturi. Cea mai importantă descoperire se află în groapa circulară ce se vede în dreapta.
Așa își imaginează istoricii c-ar fi arătat sanctuarele.
Așa arată acum
Profesorul Klaus Schmidt, întrebându-se de unde să atace problema.
Se presupune că pietrele acestea în formă de T sunt reprezentări simbolice ale oamenilor. Pe ele sunt scrijelite desene reprezentând animale. În jurul lor au fost descoperite numeroase sculpturi reprezentând animale, în special lei, bouri, mistreți, berze, șerpi, păianjemi, scorpioni.
Sanctuarul cel mai vechi e construit în formă circulară. 12 T-uri sunt încastrate în zidul ce înconjoară incinta. 2 T-uri stau față în față. Acesta e de altfel modelul după care au fost ridicate toate templele.
O reproducere a unei incinte, aflată în muzeul din Șanliurfa.
Desen pe unul din pietroaie ce arată că T-ul este de fapt reprezentarea unui om. Se observă mâinile pe care le ține adunate în față, deasupra brâului
T-uri ce spun povești al căror sens nu-l mai înțelegem acum.

Așa arată șantierele arheologice astăzi.

Göbekli Tepe e important și dintr-un alt punct de vedere. S-au descoperit aici ( și în alte situri împrăștiate prin tot estul Anatoliei ) semințe de grâu ce provin din plante cultivate și nu din plante sălbatice ( zice-se că prin teste ADN poate fi făcută diferența ). Concluzia la care s-a ajuns e că, în timpul celor 1.000 de ani pe care oamenii i-au petrecut în preajma templelor s-a petrecut Revoluția agricolă ce i-a transformat din vânători-culegători în țărani. Cândva, atunci demult, oamenii au pus piatra de temelie a modului nostru de viață actual. A fost bine, a fost rău … dezbaterea pe  această temă continuă.

REVOLUȚIA AGRICOLĂ ESTE UNUL dintre evenimentele cele mai controversate din istorie. Partizanii ei proclamă că a așezat omenirea pe drumul către prosperitate și progres. Alții insistă că au dus-o la pierzanie. Acesta a fost punctul de cotitură, spun ei, în care Homo Sapiens a renunțat la  simbioza lui intimă cu natura și s-a precipitat pe drumul spre lăcomie și alienare. În orice direcție ar fi dus drumul, nu a existat posibilitate de întoarcere. 

Harari, Yuval Noe. Sapiens: O scurtă istorie a omenirii. Polirom.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.