Fontane di Roma – cu multe, multe bisuri
jurnal roman - capitolul 4

Buuun… Pinii i-am dovedit cumva, trebuia să văd acum cum mă voi descurca cu cea de-a doua propunere respighiană, trecerea în revistă a minunatelor, celebrelor și mult lăudatelor Fontane di Roma – fântânile romane. Trebuie să recunosc, în realitate lucrurile n-au fost chiar atât de clare iar experiențele turistice n-au fost defel atât de segregate. În realitate a ieșit un talmeș-balmeș, pinii amestecându-se cu fântânile în așa hal că n-am mai priceput nimic din partitură. Să nu mai pomenesc că în cazul fântânilor s-a lăsat cu multe-multe bisuri, piesa principală pierzându-se pur și simplu printre alte bucăți la fel (dacă nu și mai și) de interesante.

Nu cred c-am mai întâlnit pe lumea asta un oraș atât de mare dar în același timp atât de generos cu apa ce-o oferă călătorului însetat ce-i trece pragul. Sunt, cred, sute (dacă nu mii) de fântâni în Roma. Unele par a fi sortite să ostoiască setea sufletului și-a minții, altele oferă apă rece și limpede doar trupului. Primele sunt opere de artă menite să rupă gura târgului, celelalte sunt doar niște banale țâșnitori, alintate în Roma cu numele de nasoni. Am profitat cu nerușinare de fântânile publice răspândite prin tot orașul umplându-mi sticla ori de câte ori rămâneam în pană. Și să știți că nu-i deloc adevărat c-ar fi niște Nasoale, sunt de fapt Cenușărese timide ce-și ascund (ca de obicei) bunătatea  în spatele unor zdrențe (de data asta de metal). Îmi pare rău că nu mi-a trecut prin cap să le imortalizez într-o fotografie.

În schimb s-au gândit alții să le picteze. Un nasone într-o operă de artă- Natalia Esanu – Moldova

Să revin însă la povestea lui Ottorino Respighi.

La fontana di Valle Giulia all’Alba (Andante mosso)

Primele fântâni pe care ni le propune spre vizitare ar fi cele din Valle Giulia, la poalele dealului unde se află azi Parcul Borghese. Conform recomandărilor ar fi trebuit să mă duc acolo dis de dimineață, la răsăritul soarelui, pentru a fi sigură că voi surprinde o idilică atmosferă pastorală. Cum să mai găsești așa ceva în ziua de azi, în mijloc de oraș?

Am ajuns prin apropiere într-o după amiază ( în căutare de pini ) dar, după ce-am consultat harta ca să văd cât mai era de mers și după ce mi-am întrebat picioarele dacă vor să mă ducă până acolo, am renunțat (părțile acestea ale corpului meu au drept de veto). Păcat, pe lângă fântâni aș fi dat și peste Academia de Romania… Am promis în sinea mea c-am să le vizitez data viitoare.

La fontana del Tritone al mattino (Vivo, Un poco meno allegretto, Più vivo gaiamente)

În schimb am ajuns la fântâna Tritonului din piața Barberini. L-am găsit cocoțat pe cozile dorsale ale unor pești botoși care se dădeau drept delfini, sorbind cu nesaț apa dulce și cristalină. Așa mi s-a părut mie cel puțin. Greșit. Asistam de fapt taman la anunțarea sfârșitului Potopului, în variantă romană …

Cînd Jupiter a văzut că tot pămîntul e cuprins de întinsul liniştit şi limpede al apelor şi că din atâtea mii de oameni n-a mai rămas decât unul şi din atâtea mii de femei n-a mai rămas decât una, amândoi cinstiţi, amândoi credincioşi în puterea zeilor, a despărţit norii şi, alungându-i unul câte unul cu Aquilonul, a arătat cerului pămîntul şi pămîntului seninul cerului. Nici urgia mării n-a mai dăinuit: punându-şi la o parte suliţa cu trei vârfuri, stăpînul mărilor linişteşte apele şi cheamă pe azuriul Triton, care stătea deasupra valurilor cu umerii lui acoperiţi din naştere de purpură şi-i porunceşte să sufle din bucium şi dând semnalul să cheme înapoi fluviile şi valurile. Acesta ia buciumul găunos şi răsucit, cu partea de jos lărgită în formă de pîlnie, cu care când sună în mijlocul mării vuiesc de vocea lui ţărmurile de la răsărit până la apus. Cînd zeul cu barba înrourată şi-a atins de bucium buzele umede şi suflând a răspîndit poruncile primite, l-au auzit toate apele pămîntului şi ale mării. Şi toate, auzind poruncile, s-au retras. Acum marea îşi are ţărmurile sale, râurile intră în albia lor, fluviile se retrag, dealurile încep să se vadă ieşind, se ridică pămîntul, uscatul se întinde pe măsură ce apele descresc şi cu vremea pădurile îşi arată vîrfurile despuiate şi păstrează mâlul rămas pe frunze.
Ovidiu – Metamorfoze

Triton suflând în trâmbiță în varianta Bernini.

La fontana di Trevi al pomeriggio (Allegro moderato, Allegro vivace, Più vivace, Largamente, Calmo)

N-aveam cum să ocolesc propunerea cu numărul trei, Fontana di Trevi, cea mai mare și mai minunată fântână barocă ce există pe lumea asta. Și în același timp cea mai ecranizată, mai admirată și mai vizitată fântână ce s-a construit vreodată. E așișderea unui mega star, doar cu oareșice efort reușești s-ajungi în preajma ei din pricina îmbulzelii și-a bodyguarzilor ce stau cu ochii-n patru ca nu carecumva să calci pe bec. Pentru că locuiam pe-aproape, mi-a fost ușor să respect indicațiile muzicale și s-o vizitez pe la prânz. Dar nu mi-a plăcut la fel de mult ca atunci când am admirat-o seara, în lumina reflectoarelor. De, e o vedetă.

Scena reprezentată pare a fi o continuare a poveștii Tritonului din piața Barberini. Zeii s-au calmat, Neptun pare că și-a terminat treaba cu liniștirea apelor și-acum își serbează triumful.

Fântâna lui Nicola Salvi și a lui Giuseppe Pannini

La fontana di Villa Medici al tramonto (Andante, Meno mosso, Andante come prima)

Într-o primă fază am trecut pe lângă cea de-a patra fântână a lui Respighi fără s-o bag în seamă. Mi-am dat seama de-acest lucru abia mai târziu, când am încercat s-o identific pe hartă. Am revenit așadar, conform indicațiilor, pe înserat. Fântâna stă aproape de buza dealului, în fața Vilei Medici, palatul baroc ce-adăpostește astăzi Academia franceză din Roma. E mult mai sfioasă decât suratele ei mai celebre, abia de-o zărești printre copaci. Poate n-ar trebui să fie așa având în vedere că este de fapt o veche vază din granit roșu rămasă întreagă de pe vremea romanilor.

Chiar din dreptul fântânii nu se vede Roma, privirea e obstrucționată de copacii ce-au crescut prea înalți. Dar un pic mai departe …

Cam atât despre itinerariul propus de Respighi. Ce să-i faci, din pricina constrângerilor muzicale a trebuit să-și limiteze oferta la doar patru fântâni. Roma are în schimb mult mai multe de oferit.

Primul bis – Piazza Navona

Cele mai spectaculoase fântâni romane mi s-au părut cele din Piazza Navona, piață ce-a fost construită deasupra rămășițelor stadionului lui Domițian. Sunt trei de toate. Pe margini străjuiesc, pe de-o parte, Neptun (supărat pe-o caracatiță) iar de cealaltă parte un Maur (exilat de pe celălalt țărm al Mediteranei).

La mijloc, impunătoare, tronează fântâna celor patru fluvii susținând un înalt obelisc ( tare impresionați par să fi fost romanii de obeliscurile astea egiptene, au furat o grămadă ). E opera omniprezentului Bernini și reprezintă fluviile celor patru continente cunoscute la acea dată Dunărea (Europa), Nilul (Africa), Gange (Asia) și Rio de la Plata (America).

Piața Navona și Fântâna lui Neptun

Fontana del Moro

Fontana dei Quattro Fiumi
Degeaba, sunt mult mai spectaculoase seara

Al doilea bis – Fontana della Barcaccia

O altă fântână care mi-a plăcut a fost Fontana della Barcaccia (a bărcii), poate nu atât datorită aspectului ei (nu foarte spectaculos)  ci pentru că se află în Piața Spaniei, la picioarele scării ce urcă spre biserica Trinità dei Monti. Nu știu cum se face dar am ajuns prin preajma ei doar seara și-am găsit-o de fiecare dată înțesată cu oameni. Chiar și-așa, mi-a plăcut să stau pe marginea ei, să-mi mai trag sufletul ascultându-i clipocelile șoptite printre multe alte graiuri din turnul lui Babel.

Legenda spune c-ar fi reprezentarea unei bărci adevărate, ce-a ajuns în mijlocul lui Campo Marzio dusă de apele Tibrului ce s-au revărsat mai năvalnic decât de obicei. În amintirea acelei pățanii, Bernini a ales s-o imortalizeze în piatră.

Și tot așa mai departe …

pe unde te duci, pe unde te-ntorci prin Roma, nu se poate să nu dai peste o fântână. Unele sunt mititele și drăgălașe, altele sunt de-a dreptul impunătoare. Își văd de treabă conștiincios, răcorind atmosfera, înfrumusețând orașul și pomenindu-i prin blazoane și inscripții pe nenumărații papi și cardinali cărora le datorează existența.

O fântână mititică în fața Panteonului
Fontana del Pantheon
În În Piazza del Popolo sunt trei fântâni. Fontana del Nettuno …
… la picioarele obeliscului, Fontana dei Leoni …
și în sfârșit … Fontana della Dea di Roma

Cea mai surprinzătoare fântână, chiar dacă nu și cea mai frumoasă, mi s-a părut Le Quattro Fontane. Am găsit-o, hodoronc tronc, acolo unde mă așteptam mai puțin, la intersecția dintre Via delle Quattro Fontane și Via del Quirinale, două drumuri aglomerate. În fiecare colț tăiat al palatelor ce străjuiesc intersecția era îngrămădită câte o fântână.

Cea a zeiței Juno …
… a Tibrului …
… A zeiței Diana. Nu știu cum de-a reușit să ațipească în hărmălaia aceea făcută de mașini. Sau te pomenești că-i doar exasperată
Râul Aniene, cel din care se alimentau majoritatea apeductelor romane
Tibrul și lupoaica Romei

Cel mai mult mi-a plăcut însă mica fântână aflată în Piazza Mattei din cartierul evreiesc, Fontana delle Tartarughe, fântâna broscuțelor țestoase. Surprinzător, am dat aici peste o atmosferă cât se poate de liniștită, cum în puține locuri poți găsi în Roma. Pentru c-am ajuns în preajmă pe înserat am hotărât s-aștept lăsarea întunericului și aprinderea luminilor orașului sorbind dintr-o cafe-latte, cu ochii pe-acei frumoși efebi și pe broscuțele lor.

După ce-am ajuns acasă și-am studiat problema fântânilor mai pe-ndelete am aflat că aproape toate fântânile pe care le-am văzut sunt alimentate, chiar și în ziua de astăzi (parțial), de un fost apeduct roman numit Aqua Virgoconstruit la începutul primului mileniu al erei noastre la ordinele lui Agrippa, omul cu numărul doi în ierarhia imperiului pe vremea lui Octavian Augustus. Era un apeduct ce-aducea în Roma cea mai pură și cristalină apă, din Munții Alban până în mijlocul lui Campio Marzio. Cu toate c-a fost stricat nițel de barbari, apeductul a fost reabilitat ( și rebotezat Acqua Vergine ) în secolul al 15-lea, pe vremea papei Nicolae al 5-lea. Romanii din vechime și urmașii lor au avut stofă de ingineri, nu glumă. Apeductele au fost construite să țină o veșnicie și proiectate astfel încât să aducă exact cantitatea de apă de care era nevoie. Iar apa fântânilor țâșnea fără să fie ajutată de vreo pompă, ci doar datorită presiunii cauzate de diferența de nivel.

E impresionant și reconfortant în același timp să constați cum munca celor ce-au trăit acum două mii de ani a fost respectată și perpetuată până în zilele noastre. Poate de aceea e și atât de impresionantă Roma. Corola de minuni a orașului actual se sprijină pe o istorie cât se poate de zbuciumată, dar surprinzător de rodnică și răzbătătoare. Sămânța pe care au plantat-o romanii acolo pare să fi fost suficient de tenace și puternică pentru a „cotropi” un întreg continent. Civilizația europeană, din care cu onor facem parte, e clădită pe temelii greco-romane. Păcat că prin părțile noastre n-a prins decât un lăstar mai sfrijit.

Fântâna din Piazza Colonna, de la picioarele columnei lui Marc Aureliu
AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.