Domnițele lui Ieremia Movilă

Domnițele lui Ieremia Movilă

Ați citit vreodată cartea  lui Constantin Gane „Trecute vieți de doamne și domnițe” ? Mie mi-a încântat copilăria, mi-a aprins imaginația și m-a împrietenit cu istoria, la fel ca romanele lui Alexandre Dumas.  Poveștile Movileștilor – a Elisabetei, soția lui Ieremia și a fetelor ei Catrina-Margareta, Maria, Chiajna-Regina și Ana mi s-au părut întotdeauna cele mai frumoase capitole ale cărții.

Am regăsit personajele acestor povești anul acesta, la mănăstirea Sucevița, înfățișați în tabloul votiv. Ieremia Movilă închină biserica lui Dumnezeu. Alături de el doi dintre băieți urmați de soţia sa, Elisabeta. In spatele ei se înșiră fetele. Cum nu stau bine cu cititul în slavonă, bănuiesc că e vorba despre ( de la stânga la drapta )  Safira, Stana, Alexandra, Ecaterina, Ana ( sau Maria ?). Ultima din dreapta, cea mai vârstică dintre surori, nu am deslușit-o nicicum.

tabloul-votiv_bea1363eba3109

Ajunsă acasă am recitit povestea domnițelor moldovence. Viețile Stanei, Safirei și Alexandrei nu sunt istorisite în cartea lui Constantin Gane. Poate au murit  copile fiind. În schimb mi se pare că lipsește o domniță din tabloul votiv. N-am găsit-o pe Chiajna, doar dacă nu e cea a cărei nume nu l-am deslușit. Și parcă lipsește și Maria ( sau Ana ?). Mă poate lămuri cineva?

2013-06-30 300 Tablou votiv Sucevita

Poveștile Elisabetei și a Catrinei acoperă două capitole ale cărții. Am să încerc să vă spun doar câteva cuvinte, restul am să-l fur direct din carte, poate vă fac curioși să o citiți.

Elisabeta era fiică de magnat ungur cu moșii mari pe lângă Liov. Aprigă și ambițioasă, și-a împins bărbatul, pe Ieremia Movilă, spre domnia Moldovei. După moartea soțului, a luptat pentru fii săi Constantin și Alexandru, ajutându-i să ocupe tronul părintelui. Norocul nu i-a fost prieten. Constantin nu a reușit să păstreze domnia și a fost alungat de pe tron după ce i-a supărat pe turci și a fost înfrânt în bătălia de la Cornul lui Sas. A murit imediat după bătălie, în timpul trecerii Nistrului pe când era prizonier la tătari. Elisabeta nu s-a dat bătută și nu s-a lăsat pană nu l-a instalat pe cel de-al doilea fiu, Alexandru, pe tronul Moldovei. N-a avut noroc nici de data asta. Turcii au intervenit iarăși și, cu tot ajutorul primit de la ginerii săi poloni nu au reușit să triumfe. Din nefericire nu a reușit să se retragă nici la adăpost la moșiile pe care le dețineau Movileștii în Polonia și a fost prinsă și dusă la Stambul. Iată cum povestește Constantin Gane sfârșitul Elisabetei.

„Pe drumul dintre Hîrlau si Botosani, în apropierea lacului Dracșani, s-a întâmplat tragedia aceea, care a fost una din cele mai pasionate din istoria noastră. Cum mergea mica ceată de moldoveni și de poloni, gata să intre în Botoșani, se pomeni deodată cu drumul tăiat. Vreo 2000 de tatari (sub conducerea vornicului Bucioc, fost om de-al Movileștilor, pe care-i trădase) făcuse o mișcare de învăluire și le ieșise înainte, în același timp; se arătară la flancul drept muntenii și ardelenii lui Radu Mihnea, iar din spate îi goneau turcii. Numai partea stângă a drumului rămăsese slobodă, însă brăzdată fiind de pădurea întinsă și stufoasă, nu-i fu îngăduit armatei polone să poată efectua retragerea. Prin desișul acela, în culmea, disperării, căpitanii hotărâră să facă din carele de muniții și căruțele de bagaje un zid de apărare în fața pădurii. Prinși ca într-un clește, din trei părți, nu le mai rămânea decât să se apere până la unul. De-acum era luptă pe viață și pe moarte. …
Astfel se strecura aproape toată ziua, în așteptarea înfrigurată a catastrofei. În sfîrșit, către seară, începu atacul. Turcii și tătarii se repeziră deodată peste întăriturile de care din marginea codrului. Primul rînd de apărare căzu, apoi al doilea și al treilea. Văzîndu-se pierduți, soldații depuseră armele. Era în seara de 23 august 1616. Noaptea se lăsa peste tabără. Turci, tătari, munteni, ardeleni se repezira după pradă, în adâncul codrului. În întunericul acela, se petrecură multe grozăvii. Și în ziua de apoi, cînd răsărea soarele de după apele lacului Drăcșani, un car trecea pe drum, ducând prizonieri spre Stambul pe Doamna Elisabeta a lui Ieremia Movilă și fiii ei, Alexandru Vodă și Bogdan cel mic. Pe marginea drumului stăteau înșirați boierii moldoveni, care nu-și părăsiseră Doamna pîna în clipa din urmă și care, prinși, fuseseră acum opriți de Radu Vodă Mihnea.

Când îi zări, înnebunita Doamna le răcni, lăcrămând, acele grozave cuvinte, care ne țiuie încă și azi în urechi ca un blestem al oropsitului nostru neam: „Boieri, boieri, rușinatu-m-au pagînul!” Poruncind cărutașului să oprească, Doamna ceru niște foarfece, și, tăindu-și părul, acolo pe drum, în văzul tuturor, îl dete unuia din boieri, cu rugămintea să-l aseze la mănăstirea Suceviței, pe lespedea de mormânt a soțului ei Ieremia Vodă. Într-o frumoasă cutie de argint, în formă de măr, spânzurata de bolta bisericii, se mai poate vedea și azi bogata cosiță de păr castaniu a Doamnei Elisabeta Movilă, tăiata de mâinile ei, în cea mai crâncenă deznădejde, acum trei sute și mai multi ani.

Iar sfârșitul sfârșitului, iată-l: Doamna Elisabeta fu turcită cu sila și băgată în haremul sultanului Mustafa Han I, la seraiul cel din Stambul, cu ferestrele zăbrelite ce dau pe Cornul de Aur. Dar nici acolo nu s-a bucurat ea de liniștea sufletească, de care ar fi avut atât de mult nevoie. Alexandru Voda, turcit și el, muri infectat în urma operației circumciziunii. Doi fii morți, o fată prizonieră la tătari, celelalte fete în Polonia, despărțită de toți și de toate pentru totdeauna, Elisabeta nu mai avea pe lînga ea decît pe fiul ei cel mai mic Bogdan, ajuns, el, fecior de Domni moldoveni, Capidan Pașa al împărăției otomane. Mîndra catolica de odinioară muri în legea lui Mahomet, singură, părăsită, uitată. Adevaratul ei mormînt nu este cel necunoscut din vreun cimitir cu negri chiparoși din preajma Stambulului. Adevaratul mormânt este Sucevița, unde părul ei castaniu e astăzi încă martorul sufletescului zbucium a frumoasei, mândrei, ambițioasei, interesantei Elisabeta Lozna, nevasta lui Eremia Movilă, și-n două rânduri singuraDoamna a Țării Moldovei.”

Ecaterina Movileanca prințesă Corecki 
Povestea ei este cea mai romantică dintre toate. Din păcate e și tristă. Ecaterina s-a căsătorit cu prințul Samuel Corecki, care se spune că a fost fermecat de frumusețea domniței și nu s-a lăsat până nu i-a cucerit mâna. Faimos războinic și cavaler, i-a ajutat mereu pe Movilești chiar împotriva dorinței regelui său. A fost de față și la dezastrul lor. După bătălia de la Drăgșani, rănit fiind au fost luați amândoi prizonieri – Samuel de turci iar Ecaterina de tătari. După lungi peripeții și întâmplări demne de un roman cavaleresc, au reușit să scape și să se reîntâlnească în Polonia. Însă nu au trăit fericiți până la adânci bătrânețe, Ecaterina murind tânără iar Samuel fiind luat din nou prizonier de către turci a fost omorât în închisoarea celor Șapte Turnuri.

Maria Movileanca contesă Potocki 
„Maria, născută în Polonia în anul 1592, lua de bărbat pe unul din vlăstarii marii aristocrații de acolo, pe contele Stefan Potocki. Mereu îngrijorată de soarta bărbatului ei, care mai mult în tabară își ducea zilele decît acasă, mai mult în Moldova luptînd pentru cauza Movilestilor împreuna cu frații lui, Maria a avut totuși fericirea de a-l vedea, timp de vreo 20 de ani, întorcîndu-se întotdeauna la vatră, fără vreo rană mai grea. în 1611, deci după 19 ani de conviețuire, ea afla, din Polonia unde era, despre înfrîngerea și dezastrul de la Cornul lui Sas, unde tătarii prinseră pe fratele ei Constantin, și turcii pe soțul ei, Ștefan. Ea nu avu odihnă până nu și-l răscumpără. Mai norocoasă decât Doamna Elisabeta, care după doi ani de necurmată nădejde trebui să audă că fiul ei se înecase cîteva zile după ce fu prins, Maria afla, dimpotriva, că bărbatul ei este în viață, închis în turnul din Stambul, vestitul Edi-Cule. Regele, el însusi, interveni, prin tratate oficiale chiar, pentru eliberarea vasalului său, care, după câțiva ani de prizonierat, se întoarse în sfîrșit acasă. Stefan Potccki murind în 1631, văduva lui, femeie de vreo 55 de ani, se mărită din nou cu Nicolae Firleow, Voievod de Sandomir. … Cîțiva ani după recăsătorirea ei, la 2 februarie 1638, își mărită abia ultima fată din prima căsătorie, pe Catrina Potocki, cu Janus Radziwilî, palatinul Lituaniei. După cinci ani însă, Caterina muri (10 februarie 1643), înmormântată fiind la catedrala din Wilna, unde i se însemnă pe mormînt ca era fata Mariei Movilă și nepoata lui Ieremia Vodă. Acest Janus Radziwilî, după doi ani de văduvie, plăcându-i probabil femeile moldovene și îndemnat poate și de mitropolitul Petre Movilă al Kievului, se însură a doua oară cu Maria, fata lui Vasile Lupu. Cît despre Maria Firlev, o aflăm încă în viața în 1644, după moartea fetei, făgăduind mănăstirii Aron Voda din Iași (biserica Aroneanu de azi) un dar de 100 lei anual, drept dovadă că o viață întreagă, trăită printre străini, n-a putut face pe domnița noastră moldoveană să-și uite amintirile din tinerețe și țara în care se născuse.Prin această domniță s-a răspândit sângele moldovenesc al Movileștilor în întreaga mare aristocrație europeană. Din fata ei, Ana Kazanowski, s-a născut Maria, principesa Stanislas Iablonowska, a cărei fată Ana Leszczinska a fost mama regelui Stanislas Leszczinsld; fata acestuia, Maria, a fost sotia lui Ludovic al XV-lea al Franței. Cealaltă fată a Mariei, Ecaterina Radziwilî, a fost mama Mariei-Ana, măritată și ea cu-n Radziwiil (Bohuslav), a căror fată Maria-Charlotte se mărită întâi cu Ludovic, palatinul de Brandenburg, și apoi cu Carol, elector de Pfaltz-Neubuig. Din aceasta din urmă se coboară împăratul Franz-Iosef, precum de altfel și împăratul Francisc I al Austriei și regii Bavariei și regii Saxoniei, și Otto al Greciei, și Leopold al Belgiei, și Josefina Suediei… ce de-a mai Movilești!”

Chiajna Movileanca ducesă Regina Wisznowiecki
„O altă fată a lui Ieremia a fost Chiajna, care, după căsătorie, își schimbă numele în Regina.La 25 mai 1603 ea se mărită, cu ducele Mihai Wisznoviecki, unul din căpeteniile Poloniei, ortodox rutean cu sânge moldovenesc în vine, căci bunica lui era fata lui Ștefan cel Mare. Nunta avu loc la Suceava, în vechea cetate bogată și plină de amintiri istorice, slujba bisericească fiind oficiată de mitropolitul Gheorghe Movilă, fratele Domnului. Ca și sora Maria, ea își petrecu viața în Polonia, mereu despărțită de bărbatul ei, care se războia în Moldova și care fu sprijinul de căpetenie al Movileștilor. Moartea lui, de otravă, a fost arătată în capitolul precedent, precum și disperarea Reginei cînd primi corpul îmbălsămat al bărbatului ei. Ea își taie părul, ca și maica-sa câteva luni mai tîrziu, vrând să arate cu aceasta că nu se va mai mărita niciodată.Și, într-adevăr, se ținu de hotărârea luată, deși nu putea avea atunci decît 25 sau 30 de ani. Fiul ei, numit Ieremia după bunicu-său, a fost tatăl lui Mihai Corybut Wisznowiecki, rege al Poloniei de la 1669 la 1673. Astfel aceasta fata a lui Ieremia și a Elisabetei Movilă ajunsese și ea bunica de rege.”

Raina_Mohylanka

Ana Movileanca căsătorită Potocki
„Din punct de vedere istoric, odrasla cea mai de seama a lui Ieremia Voievod cu Doamna Elisabeta a fost Ana. O femeie cu temperament, care a avut patru bărbați, toți din înalta aristocrație polonă, și anume pe Maximilian Pszerebskî, Voievod de Lencici, pe cneazul Ion Szedziwoy Czernowski, pe Vlad Mykowski, Voievod al Cracoviei, și în sfârșit pe hatmanul Stanislas Potocki. Ana a fost o figură istorică în Polonia, firea mamei ei, pasionată și energică. Amestecata în fel de fel de intrigi politice, luptând cu patimă alături de bărbatul ei, această femeie a lăsat din pricina amestecului ei în războiul «condean» o amintire neplăcută în analele polone.

La moartea regelui Sigismund Wasa, în 1632 (Iagelon dupa mama), îi urma în scaun fiul său mai mare, Ladislas al IV-lea. Acesta se însura întâi cu arhiducesa austriacă Cecilia-Renata, pe care merseră s-o aducă din Viena și Varșovia tocmai fetele Iui Eremia Movilă (Maria, măritată atunci cu Firiev, și Ana, care trăia încă cu primul ei bărbat Pszerezski), drept dovadă de vaza de care se bucurau moldovencele noastre în regatul polon. Prin această căsătorie, casa de Austria viza coroana Poloniei, iar politica regelui fu cu totul închinată monarhiei vecine. Cecilia Renata muri însă după vreo zece ani și regele Ladisias se însura a doua oară cu o franceză, Marie Luise de Gonzague. Franța, cu acest prilej, începu a căpăta influența în Polonia, influență care crescu și mai mult la moartea lui Ladisias (1648), cînd noul rege, Ion Cazimir, fratele decedatului, se însură cu cumnata lui. Timp de 14 ani, politica lui Mazarin prinse atît de bine în Polonia, încît regele, care n-avea copii, cum nu avusese nici frate-său, era gata să declare ca moștenitor al tronului pe ducele d’Enghien, fiul marelui Conde. Lupta dintre Bourboni și Habsburgi era pe punctul să se termine în favoarea celor dintâi. Atunci se pricepu Austria să asmute simțământul patriotic al Șleahtei, care cerură moștenitorul tronului să nu fie nici francez, nici austriac, ci polon. Războiul civil, războiul ce purta numele de «condean» de la Conde, izbucni cu înverșunare, tinu mai mulți ani și care se termina prin izbînda Șleahtei, condusă de Ludomirski, împotriva armatelor regale de sub conducerea lui Stanislas Potocki. Deși foarte bătrână pe atunci, Ana Potocki nu se dăduse îndărăt de la nici o oboseală pentru a sprijini cauza regelui. Ea pare a fi fost prietena intima a reginei Maria-Luisa, și în această calitate stătu întotdeauna de-a dreapta soțului ei, asmuțind și intrigând în favoarea moștenitorului francez. Se pare chiar că ea fu aceea care hotărâ pe soțul ei să ia armele împotriva Șleahtei.

Muri în chiar anul când regele Ion Cazimir fu nevoit, prin convenția de la Legonica (1666), să renunțe solemn la gândul de-a desemna el pe moștenitorul tronului. Iar bărbatul ei, Stanislas Potocki, muri în același an. Învingătorii ei concetățeni îi făcură urmatorul epitaf-panegiric, pe latinește:«Aici zac oasele Anei Movileanca, de naștere moldoveancă, de religie și obiceiuri greacă, după căsătorie polonă, muiere a trei bărbați, stăpâna celui de-al patrulea, instigatoarea nedreptei alegeri condeene; sprijinitoarea apăsării fără de lege a libertății polone, aprinzînd focul între cetățeni, sporind dihaniile iadului, n-a dat cât a trăit sfaturi bune bărbatului ei, iar după moarte nu i-a lăsat nimic, decât arta de-a face rău țării, și a murit în anul de la Christos 1666, anul mântuirii Poloniei. Fii, patrie, fericită! Cât de ușor și bine ai răsufla, dacă atare dihănii mai des ar crăpa!» Trebuie mărturisit că astfel de panegiricuri nu se găseau în toate zilele. Doi ani și jumătate după moartea ei, Ion Cazimir abdică, mergând să moară în Franța,iar polonii își aleseră rege, ironie a soartei, pe strănepotul de soră al Anei Movileanca Potocki, pe Mihai Wisznoviecki.”

2013-06-22 202 Tablou votiv Sucevita

Din tabloul votiv din Sucevița

Vieți complicate, interesante, puține dintre ele cu un sfârșit fericit. Personaje care nu sunt cuprinse în cărțile de istorie, care poate rămâneau uitate  în frescele Suceviței, dacă pana inspirată a lui Constantin Gane nu se învrednicea să ni le aducă mai aproape.