La început mi s-a părut o idee proastă. La ce bun un autobus turistic într-un oraș ce numai turistic nu e. Bucureștiul nu are marile muzee ale capitalelor europene, nici un muzeu Prado, Louvre sau Rijksmuseum. De … , pomenitele muzee au fost înființate de către state care au fost cândva imperii, au avut timp să tot adune fel de fel de bogății, noi suntem doar o țărișoară de la marginea acestor imperii. Prin București nu trece Dunărea ci Dâmbovița, orașul nu are nici un Hrad, nu e construit pe șapte coline, are doar delușoare retezate. Palatele lui nu sunt atât de mari și renumite încât să adune curioși din toate colțurile lumii. Si atunci la ce bun un autobus, dacă nu prea sunt turiști?
Cum sunt cam cârcotasa din fire, și cum am constatat pe pielea mea că pot rata multe experiențe interesante dacă stau doar și cârcoresc, mi-am zis, ia să încerc și eu. Zis și făcut, într-o după amiază însorită de vară, când nu aveam chef să fac nimic și nu știam cum să-mi umplu timpul, am luat autobusul și am tras o tură.
Nu pot spune că mi-am schimbat părerea, dar, de la înălțimea platformei deschise a autobusului, Bucureștiul mi s-a părut mai fotogenic decât cel văzut ca pieton. Traseul parcurs vi-l prezint în fotografiile de mai jos.
Fii primul care comentează