Corfu – în oraș

Ce tot amintesc aici de Corfu? Greșit! În clipita de istorie pe care o trăim noi astăzi, Corfu nu se mai numește Corfú (cu accent pe u), ci Kérkyra (cu accent pe e). Până și la aeroport, la plecarea din București, mi s-a atras atenția asupra noului nume, pe când căutam cursa ce trebuia să mă ducă pe insulă, din ce în ce mai alarmată că nu reușeam s-o dibuiesc.

Dar numele acesta mitologic nu prea păcălește pe nimeni. Corfu cel de astăzi a rămas venețian până la ultima fereastră, până la ultima fațadă a palatelor de patricieni ce stau față în față cu marea, ce străjuiesc marea esplanadă ce se întinde între vechea cetate și oraș, Spianada pe numele ei. E frate bun cu Dubrovnik, Trogir, Rovinj, orașe acum croate dar ridicate ca un șirag de perle de către Serenissima Republică pe malurile „lacului ei interior”, Marea Adriatică.

Dac-or fi existând rădăcini antice grecești, ele nu se văd ușor, or fi îngropate adânc sub orașul actual sau în muzeul de arheologie. Călătorul de astăzi dă însă peste ele negreșit când asculă poveștile locului sau observă stema de pe steagul corfiot, o navă pe nume „apidalos nafs”, amintită de însuși marele Homer în vechile lui poeme.

Care va să zică, exista în timpurile acelea mitologice un oarecare zeu fluviu pe nume Asopos care avea o fată frumușică foc, nimfa Korkyra. Pe vremea aceea însă era primejdie mare să ai fete frumoase. Zeii Olimpului abia așteptau să pună ochii pe una, să o răpească, s-o ascundă pe-o insulă nelocuită, să o necinstească și să zămislească cu ea noi neamuri omenești. Toate insulele grecești au fost populate așa. A pățit-o Europa, a pățit-o Aegina, a pățit-o și Korkyra când a căzut cu tronc zeului mării, Poseidon. Și unde credeți că a dus-o zeul pe mireasa lui provizorie? Pe insula în formă de seceră aflată la granița dintre Marea Ionică și cea Adriatică, al cărei nume a rămas de-atunci Korkyra, sau mai ușor, Kerkyra.

Și nimfa noastră a avut un fiu pe nume Phaiax care a fost strămoșul tuturor locuitorilor din vechime ai insulei. În timpul odiseei lui Ulise, urmașii lui Phaiax erau navigatori neîntrecuți, nu degeaba erau os din osul lui Poseidon. Aveau niște corăbii fabuloase, care nici măcar nu aveau nevoie de cârmă, erau conduse doar prin puterea gândului. Ați ghicit, e vorba de apidalos nafs, vasele ce-au aterizat peste două mii de ani pe steagul corfiot și pe emblemele de piatră afișate deasupra porților caselor.

Cam atât despre povești cu zei și nimfe.

Orașul de astăzi se mândrește îndeosebi cu două lucruri. Marea esplanadă pe nume Spianada și promenada Liston.

Prima dintre ele își datorează existența strategilor militari ce-au hotărât că nu era deloc sănătos ca orașul să se înghesuie până în poarta cetății și astfel să avantajeze eventualii asediatori. Drept urmare au împins clădirile la zeci de metri depărtare, formând o piață mare și goală între ele și cetate, numai bună de țintit capete inamice cu ghiulele. După câtă reclamă am citit despre piața asta, abia așteptam s-o văd și să mă minunez. A fost primul lucru spre care m-am îndreptat după ce-am aterizat la hotel, era la doi pași. Dezamăgirea a fost maximă. Spianada era o mare harababură. Un parc imens ce ascundea parcări, stație de calești turistice, un teren de cricket, un pavilion pentru muzica de promenadă, o rotondă închinată primului guvernator britanic, tentaculele restaurantelor de pe marginea pieței. Dacă mai insistam cine știe ce mai găseam pe-acolo. Of, și eu care mă așteptasem la o Piață Roșie sau de ce nu, o altă piață San Marco.  Cu timpul însă am învățat să-i apreciez calitățile, mai ales când mă prindea amiaza pe-acolo. Bună mai era umbra copacilor sub soarele torid de august.

Cu Liston m-am împăcat mult mai bine. Reveneam mereu și mereu la tesasele adăpostite sub colonadă, atrasă de sucurile de fructe stoarse pe loc, precum albinele la zahăr. Se spune că Liston e frate bun cu Rue de Rivoli din Paris, dar gândul meu cel cârcotaș s-a zburlit la această asemănare și-a zburat tot la Veneția.

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut însă să hoinăresc în labirintul vechiului oraș, pe străduțele înguste și umbroase, lustruite de pașii atâtor călători. Pe lângă și prin biserici de toate soiurile, ortodoxe, catolice, evreiești. Prin și pe lângă magazinașe pline cu tot soiul de flecuștețe bune de adus acasă drept amintire, sau pline cu bunătăți de-ale locului: ulei de măsline, săpunuri, lichioruri și dulcețuri de kumquat, ierburi aromate de presărat prin oale. Mi-a făcut plăcere să mă împiedic de scaunele și mesele micilor taverne și cafenele. Să casc gura prin mici galerii de artă. Să mă învârt hai-hui pe sub rufe puse la uscat sau tufe grele de bougainvillea. Să scarpin toate pisicile și cățeii ce-mi ieșeau în cale.

Dar ia să închei eu cu vorbăria și să las fotografiile să spună și ele câte ceva despre farmecul locurilor.

2016-08-06-523-corfu
Academia Ioniană – fondată de englezi la 1824 în vechile clădiri ale cazematelor venețiene

2016-08-06-525-corfu

2016-08-06-517-corfu

2016-08-02-12-corfu

2016-08-06-510-corfu
Liston
2016-08-02-57-corfu
Palaia Anaktora – Palatul St. Michael and St. George al guvernatorilor englezi
2016-08-02-48-corfu
Bravo corfioților pentru amintirea fraților Durrell. Trilogia lui Gerald Durrell mi-a trezit și mie dorința de-a veni în Corfu.
2016-08-02-49-corfu
Ekklisia Panagias Mandrakiou
2016-08-08-691-corfu
Spianada
2016-08-02-50-corfu
Faliraki
2016-08-02-51-corfu
O scară închisă acum. Scurtătură între palat și plajă

2016-08-01-06-corfu

2016-08-06-521-corfu

2016-08-02-59-corfu

2016-08-02-14-corfu

2016-08-06-409-corfu
Turnul bisericii Sfântul Spiridon – este interzisă prin lege construirea unei clădiri mai înalte decât turnul lui Spiridon

2016-08-06-419-corfu

2016-08-06-467-corfu

2016-08-06-485-corfu

2016-08-02-16-corfu

2016-08-02-61-corfu

2016-08-02-64-corfu

2016-08-02-66-corfu
Catedrala ortodoxă

2016-08-02-71-corfu

2016-08-06-421-corfu

2016-08-06-433-corfu

2016-08-06-477-corfu
Nobile Teatro di San Giacomo di Corfù – astăzi primăria

2016-08-06-479-corfu

2016-08-06-487-corfu

2016-08-06-490-corfu

2016-08-08-698-corfu

2016-08-08-721-corfu

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.