Corfu – în fortărețe

Orașul Corfu – reședința mea de-o săptămână de vacanță – stă întins la soare ca un pisoi uriaș, într-un coș ale cărui toarte sunt două fortărețe. Acum coșul ăsta e cam vechi și are marginile zdrențuite, iar de toarte nu-ți mai vine să te atingi să nu rămâi cu ele în mâini. Dar în vremurile lui de glorie era ceva foarte, foarte special, o culme într-ale arhitecturii militate. Pisoiul ce-l stăpânea era de fapt un motan nespus de bătăios, ce se credea leu înaripat, neaparat roșcovan. Pentru că era venețian.

Corfu a fost vreme de câteva sute de ani unul dintre cele mai fortificate orașe ale Europei. Cele două cetăți erau unite prin ziduri groase de apărare, atât pe partea cu marea cât și pe uscat. Oricine aruncă o privire pe hartă poate înțelege de ce. Insula Corfu e Poarta Adriaticii și,  timp de secole, venețienii Serenissimei Republici s-au încăpățânat s-o țină închisă oricât de insistent băteau turcii otomani în ea.

Dintre cele două fortărețe, Palaio Frourio – Fortăreața veche e vedeta de necontestat. A fost ridicată pe un pinten de stâncă ce iese în mare și stă cu ochii pe navele ce străbat canalul îngust dintre insulă și țărmurile vechiului Epir. Se spune că orașul a fost botezat după numele bizantin al celor două piscuri pe care a fost construită o primă cetate în secolul 6 – Koryfo.

Dar zidurile pe care le vede călătorul zilelor noastre sunt rămășițe venețiene, cu puțină poleială englezească.  De la sfârșitul secolului al 14 și până la revoluția franceză când au pierdut insula, venețienii au tot fortificat pintenul acesta de stâncă, de nu mai știi cât e dat de mama natură și cât e construit de om. Au făcut-o cu folos, reușind să respingă din spatele zidurilor numeroase asedii turcești. În urma războiaielor napoleoniene Corfu a trecut în stăpânirea altui leu, cel britanic. Din perioada Protectoratului au rămas câteva cazemate și biserica Sfântul Gheorghe de la picioarele stâncii.

Astăzi, tropotul cizmelor soldățești de pe  meterezele s-a stins demult. A fost înlocuit de fâșâitul ușor al sandalelor. Cele câteva clădiri ce mai sunt încă funcționale găzduiesc o bibliotecă, un muzeu, un club de yachting, câteva restaurante pentru călătorii osteniți. În rest, totul e o ruină. Merită totuși efortul de-a urca pe primul pinten, cel cu un far și o cruce în vârf. Priveliștea ce se vede de-aici e minunată. La poale se-ntinde tot orașul , albastrul mării grecești e incredibil, din negurile depărtate ies munții Albaniei .

2016-08-01-07-corfu

2016-08-06-399-corfu

2016-08-06-401-corfu
Matthias von der Schulenburg – general german angajat de Serenisima Republică Venețiană pentru a apăra Corfu de turci. Drept răsplată pentru victoria din 1716, neamțul a căpătat o statuie și o pensie de 5000 de ducați pe an
2016-08-02-18-corfu
Canal artificial. Săpat din motive de strategie militară.Transformă vechea fortăreață în insulă

2016-08-02-21-corfu

2016-08-02-25-corfu

2016-08-02-29-corfu

2016-08-02-35-corfu
Templu antic pe exterior, biserică ortodoxă pe interior. Inițial biserică anglicană construită pe vremea protectoratului englez.
2016-08-02-36-corfu
Un vechi far
2016-08-02-39-corfu
Și un vechi turn cu ceas

2016-08-08-652-corfu

2016-08-08-653-corfu

2016-08-08-658-corfu

2016-08-08-660-corfu

2016-08-02-23-corfu

2016-08-08-678-corfu
In spatele turnului bisericii Sfântul Spiridon se văd zidurile celeilalte fortărețe Nea Frourio

Cea de-a doua cetate a orașului se numește Neo Frourio – Fortăreața nouă. Nouă și nu prea, a fost construită doar la câțiva ani după cea veche. A fost responsabilă cu apărarea orașului dinspre uscat și a portului. E parcă mai impunătoare și mai austeră decât surata ei mai bătrână. Poate de aceea nici nu e atât de vizitată. Dimineața, când am ajuns și eu în vârf nu era nici picior de om, am stat la taclale doar cu o grămadă de șopârle.

Dar priveliștea din vârf e la fel de frumoasă.

2016-08-06-431-corfu

2016-08-06-437-corfu

2016-08-06-445-corfu

2016-08-06-449-corfu

2016-08-06-455-corfu

2016-08-06-457-corfu

2016-08-06-459-corfu

2016-08-06-462-corfu

2016-08-06-464-corfu

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.