Clubul Canarilor

Act constitutiv din 13 octombrie 2013

Cine suntem NOI, cei ce-am hotărât subit să  înființăm astăzi Clubul Canarilor ?

Suntem mândrii cavaleri ai ordinului Passeriformes, cântăreți de soi și cu mare faimă, mititei de stat dar mari tenori. Facem parte nici mai mult nici mai puțin din familia Fringillidae mai simplu spus din marea familie a cintezoilor, mâncătorii de semințe.

NOI stăpânim pământul. Oriunde te-ai duce, în orice colțișor de pe planeta asta, găsești un semen de-al nostru. Dacă ar fi să fim mai exacți ar trebui să vă spunem că rudele noastre cele mai apropiate sunt cei pe numele Serinus, iar stră-stră-stră … strămoșii noștri au fost mândrii hidalgo din Insulele Canare.

Așa că noi  putem purta pe blazonul nostru cu mândrie însemnul Serinus Canaria, pentru a vă aminti originile noastre aristocratice. Dar să ne prezentăm cum se cuvine.

Eu sunt Aurică. Sunt Înțeleptul. Vărsta mea înaintată – am zece ani – îmi dă dreptul să-mi iau acest supranume. Sunt cel mai experimentat, cunosc cel mai bine împrejurimile și pot da sfaturi folositoare. Acu nu prea mai pot zbura, puterile îmi sunt drămuite, dar vin ceilalți în vizită la mine pentru a învăța una, alta.

Eu sunt Muștărel. Sunt Bătăiosul. Nimeni nu are voie să facă altceva decât poruncesc eu. Dacă îndrăznește careva să cânte mai tare decât mine îi închid gura numaidecât. Eu am vocea cea mai frumoasă și cântecul cel mai îndrazneț. Sunt șeful în casa asta.

Eu sunt Flămânzilă. Sunt Prietenosul. După cum vedeți două lucruri se pot spune despre mine. Nu mă satur niciodată. Intram sigur în echipa lui Harap Alb, dacă știa de mine mă lua cu el negreșit, pentru a-l ajuta în misiunile ce i le-a dat Împăratul Roșu. M-ar fi ajutat și firea mea prietenoasă și faptul că nu mă sperii cu una cu două. Sunt cel mai tânăr și mai prostănac, dar învăț repede.

Ce-am dori noi? Am dori să intrăm și noi în lumea virtuală, în vremurile de astăzi se pare că e foarte important. Toată lumea are blog, cont de facebook de twitter și alte șmecherii. Noi de ce ne-am lăsa mai prejos? Vrem și noi să ne facem cunoscute toanele, obiceiurile, trăznăile. Lumea e a tuturor viețuitoarelor nu doar a Omului.

Am mai vrea să poftim și pe alții în clubul nostru. Să mai stăm la taclale, să mai auzim ce se întâmplă pe la alte case boierești, să învățăm lucruri noi. Am dori să avem cu cine ne sfătui la necaz și cu cine să ne bucurăm.

Ce ziceți, se înscrie careva?

Ah !!! Să nu uităm.

Există și un al patrulea personaj în grup, Colocatarul. Îl îngăduim în regatul nostru pentru că e cel ce se ocupă cu treburile administrativ-gospodăresti, secretariat, treburi din astea mărunte. Ne încurcă doar seara și la sfârșitul săptămânii în restul timpului e liber, nu ne stă pe cap.

 

Adnotare, astăzi 11 noiembrie 2018

Multe s-au mai întâmplat de la constituirea clubului nostru. Mai toate, rele.

Cu regret vă aducem la cunoștință că dintre cei trei membri fondatori ai clubului am mai rămas în viață doar eu, Muștărel.

Aurică s-a stins acum mai bine de un an, la venerabila vârstă de 15 ani. Cu toate că plecarea lui dintre noi nu a fost chiar o surpriză, tot am rămas cu un regret în suflet. Cel mai afectat pare să fi fost Colocatarul. El oftează cel mai mult când vine vorba de Aurică și ne tot amintește de vreo năzbâtie de-a lui. Mai tot timpul îl dă drep exemplu, cât de deștept era el și cât de prostănaci suntem noi.

Neașteptată a fost însă trecerea în neființă a lui Flămânzilă. Nimănui nu-i trecea prin cap că vom păți o asemenea tărășenie. S-a întâmplat brusc, în câteva clipe doar. Era într-o seară, ne culcaserăm deja, când deodată Flămânzilă a căzut de pe cracă, a dat de vreo două ori din aripioare și dus a fost. Sunt sigur că acum ciripește vesel în Raiul Păsărelelor, oricare ar fi acela, în poala Sfântului Francisc cel mai probabil.

Am rămas așadar doar eu. Dar sunt sigur că nu pentru mult timp. Colocatarul nu se va răbda și-mi va aduce în curând un companion.

Trebuie să mai spun că sunt tare dezamagit de Colocatar. N-aș putea spune că nu are grijă de noi, asta nu. Dar nu și-a îndeplinit deloc promisiunea de a ne prezenta cum se cuvine în spațiul virtual. Are ceva circumstanțe atenuante. Nu e el cine știe ce mare cunoscător al lumii noastre, dar asta nu-i oferă deloc scuze. N-are decât să facă cercetări, să se instruiască, noi de ce l-am angajat ?

Îi mai dăm totuși o șansă, să vedem, e în stare să se achite de ea cum se cuvine ?

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.