Borcănele de iaurt

Mi-au căzut cu tronc din momentul în care am pus ochii pe ele. Stăteau aliniate frumos în frigiderul micului Carrefour din Courbevoie unde îmi făceam eu cumpărăturile, borcănele mici și dolofane, promițând delicii dulci-acrișoare de iaurt fabricat de-o lăptăreasă veermeriană. N-am stat mult pe gânduri și-am luat un pachet de patru, ignorând cu desăvârșire apetisantul dar mult prea cunoscutul iaurt grecesc. Ce mi-am zis, dacă tot ajusesem prin Franța ar fi fost cazul să mă înfrupt în primul rând din bunătățile locului.

Drept să spun, iaurtul nu mi-a plăcut defel. N-avea nici un pic de personalitate. Cremos, nimic de zis, dar prea dulceag, fără acea parte acrișor-răcoritoare ce mă atrage în mod deosebit la un iaurt și care mă face să-l înfulec întotdeauna fără a sta prea mult pe gânduri. De voie de nevoie l-am mâncat totuși și pe ăsta, nu zic nu, dar fără prea mare entuziasm. La următoarele vizite ce le-am făcut la magazin mi-am umplut coșul cu bătrânul meu prieten, iaurtul grecesc.

În schimb, nu m-a lăsat deloc inima să arunc borcănelele cele dolofane, prea erau simpatice. Și ca s-o fac lată de tot, le-am adus acasă, pe post de suveniruri franțuzești.

Asta a fost povestea primei mele întâlniri cu borcănelele de iaurt franțuzești.

A doua întâlnire s-a petrecut, neașteptat, la cremăria Emiliei de pe strada Franceză din Centrul Vechi. Deși mă străduiesc din răsputeri să mă feresc de ispitele înghețate de-acolo, nu-mi prea iese pasiența și din când în când mă mai pricopsesc cu câte un păhărel de înghețată pe care-l iau acasă pentru savurat în liniște. Nu mică mi-a fost bucuria când în locul ceșcuțelor de cafea au apărut în frigider borcănele de iaurt. Colecția mea de sticle goale s-a îmbogățit considerabil.

Au stat săracele borcănele un an întreg aruncate de ici de colo prin cămară și bucătărie, până mai zilele trecute când m-a lovit inspirația și le-am găsit un nou scop în viață. Am scotocit prin cutia de lucru manual după croșetă, prin dulapuri după ghemele de lână, rămășițe ale unor fulare împletite mai demult, am resuscitat lipiciul pe jumătate uscat și-apoi m-am pus pe treabă.

Rezultatul ? Șase mini-vaze care așteaptă ghiocei, viorele sau alte floricele cu codiță scurtă. Plus trei boluri împopoțonate, împrăștiate prin dulapuri, în care o să-mi țin bilele de lemn frumos mirositoare ce se rostogoleau veșnic prin toată casa când zgârmam printre haine.

Sunt foarte mândră de borcănelele mele de iaurt 😉 . Iacătă-le.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

2 Comentarii

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.