Plimbarea prin Birgu a fost una din cele mai plăcute experiențe trăite în Malta. Rivalizează, în amintirea mea, cu plăcerea înotului alături de Pinu și Cha.
N-ar fi multe de povestit. Birgu este unul din cele Trei Orașe care și-au împărțit Marele Port din Valletta cu mult timp înainte de întemeierea capitalei malteze pe muntele Sciberras. Surorile lui sunt Senglea și Cospicua. Or fi fost ele orașe diferite pe vremuri, astăzi par a fi doar niște cartiere ale Vallettei. Aici e locul unde s-au instalat întâi cavalerii ioaniți după ce au primit permisiunea regelui Spaniei de a se stabili în Malta, așa că palatele și fortărețele celor Trei Orașe sunt mai vechi decât cele ale Vallettei. Birgu ocupă o mică peninsulă ce se întinde ca degetul unei mâini în apele golfului. Un al doilea deget e ocupat de Senglea iar Cospicua e palma mâinii. În vârful degetului ocupat de Birgu se află, impresionantă și în zilele noastre, fortăreața Sant Angelo. După ce cavalerii ioaniți au rezistat marelui asediu otoman din 1565 orașului Birgu i s-a dat supranumele de Vittoriosa.
Am ajuns în Birgu într-o duminică după amiază. Poate de-aici s-a tras și farmecul plimbării. Străduțele orașului erau pustii și liniștite. Localnicii erau ascunși prin case și-și savurau siesta. Ceilalți turiști se înghesuiau prin alte locuri. Orașul era curat, împodobit pe ici pe colo pentru fiesta, cu mai multă discreție decât Valletta. În aer plutea o moleșeală plăcută, un iz de sărbătoare, o atmosferă aparte ce se simte câteodată, doar în după amiezele de duminică.
Mi-au plăcut mult porțile caselor, deși nu diferă esențial de suratele lor din alte orașe malteze. Sunt împodobite cu ciocănele sub formă de lei, delfini sau ghirlande și au în față un grilaj metalic nu foarte înalt, dar foarte frumos ornamentat. De multe ori poarta era deschisă și doar grilajul înghis. Gândul mi-a zburat la portița de lemn de la bucătăria bunicii. Acela era menit să țină orătăniile din curte afară, aici se pare că e menit să țină copii (sau cățeii) în casă, departe de primejdiile străzii.
Singurul obiectiv vizitat în Birgu a fost Catedrala Sfântul Laurențiu, prilej cu care am asistat la ieșirea unor miri din biserică și am aflat povestea patronului acestui locaș.
Laurențiu a fost unul dintre primii arhideaconi ai bisericii creștine. A trăit pe vremea împăratului Valerian și a suferit un martiriu cumplit. A fost prăjit pe un grătar. Povestea spune că arhideaconului Laurențiu, adică celui care avea în grijă bunurile bisericii, i s-a ordonat predarea acestora către autoritățile statului. Laurențiu a cerut o păsuire de câteva zile pentru a le strânge. La atingerea sorocului s-a prezentat în fața oamenilor împăratului împreună cu o mulțime de ologi și săraci zicând că aceștia sunt bogăția bisericii. Pentru acest gest de sfidare a fost condamnat la moarte. Se mai povestește că romanii l-au aruncat pe un grătar încins dar Laurențiu i-a sfidat și după aceste chinuri. Le-ar fi spus torționarilor săi că s-a prăjit destul pe acea parte și ar trebui să-l întoarcă și pe partea cealaltă. Alte vremuri, alți oameni.
Dar destul cu vorbăria. Urmează o plimbare fotografică prin oraș.
Fii primul care comentează