Merceașa-Bătrânul Carpaților

Specia: Quercus sesilliflora; Gorun
Vârsta: cca. 900 de ani
Circumferința: 9.3 m
Înălțime: 21.3 m

Aflat pe raza Geoparcului Carpatic Perșani, în urma concursului „Cel mai bătrân arbore din România” al Fundației Mihai Eminescu în anul 2009 a ieșit câștigător fiind declarat gorunul cu cele mai mari dimensiuni cunoscute până în prezent din România și unul dintre cei mai mari din sud-estul Europei.

Probabil gorunul a apărut pe pășune cam prin anul 1100, odată cu Transilvania (1075, în latina medievală de cancelarie însemnând „teritoriul de dincolo de păduri”) și pentru că arborele trebuia să poarte un nume, i-am spus „Bătrânul Carpaților” sau „Stejarul din Mercheașa”.

Ani la rând gorunul a privit cum oile, vacile sau driganele (bivoli) satului pășteau pășunea din jurul său.

La începutul floralului, aici sătenii țineau maialul, când formau turmele și cirezile.

Pontul despre Stejarul din Merceașa l-am primit într-o seară, la cină, la Casa cu Zorele din Criț. Conform obiceiului casei, gazda ne aduna pe toți pe la ora șapte seara sunând din clopoțel, anunțându-ne că masa e gata. Ne prezentam toți în camera principală a casei vechi pregătiți să înfulecăm bucate gustoase și să raportăm gazdelor ce-am făcut peste zi, pe unde am mai umblat, ce-am mai văzut. În schimb, primeam sfaturi despre ce alte obiective ar mai fi de vizitat prin apropiere. Așa am aflat eu pentru prima oară de bătrânul gorun din Mercheașa. Și pentru că drumul spre casă nu era lung am hotărât ca în ultima zi de mini-vacanță să fac un ocol pentru a-i face și lui o vizită.

Zis și făcut. Am ieșit din drumul principal luându-mă după îndicatorul spre Homorod, apoi, după ce-am trecut calea ferată, am luat-o la dreapta  spre Mercheașa. La ieșirea din sat, spre norocul meu, am zărit indicatotul timid de lemn ce mă trimitea spre Bătrânul Carpaților. M-am luat după el și m-am tot dus pe-un drum de țară umplut cu pietricele până sus pe-un deal unde se zăreau coroanele unor stejari. După care m-am pierdut.

Noroc cu David, un puști de șapte ani, ce-a răsărit ca prin minune din mijlocul unei cirezi de vaci și s-a oferit să-mi fie ghid. La îndemnul lui am lăsat mașina în mijlocul pășunii și-am continuat drumul pe jos. Bătrânul Carpaților era pe-aproape.

Până s-a jungem la țintă am fost pusă la curent cu noutățile locului. Lui David îi turuia gurița ca o moară stricată. Mi-au fost prezentate câteva văcuțe mai buclucașe din cireadă, ce pare-se că-i dădeau de furcă. Mi s-a atras atenția c-ar trebui să mă feresc de calul acela ce dormea sub un copac. Era și el cam nărăvaș și-i plăcea s-alerge oamenii pe pășune, numai așa de-amuzament.

În jurul nostru o mulțime de stejari își întindeau ramurile spre cer și soare. Care de care mai frumos, mai impunător. Dar nici unul dintre ei nu-l putea întrece pe Bătrânul Carpaților. Cum dădeai cu ochii de el îți dădeai seama că l-ai întâlnit pe Seniorul locului. Un Ent adevărat, cu o coroană demnă de-o pădure întreagă, cu un trunchi atât de gros că trebuia să se-adune un sat întreg  pentru a încinge o horă în jurul lui. Din păcate una din creangi, groasă cât un pom mai mic, îi zăcea uscată la picioare. „Dar nu-i bai, că i-a spus lui pădurarul ( lui David, carevasăzică ) că o să-i facă ceva ca să i-o pună la loc.” Să fi fost aceeași creangă, să fi fost una nou nouță? Nu era prea clar. Dar oricum, încrederea în meșteșugul pădurarului era deplină.

Am dat amândoi ocol uriașului, minunându-ne pe frumusețea lui. Apoi ne-am dus la tăblițele explicative, să vedem ce putem afla de-acolo. Pentru că David nu părea c-a învățat încă să citească a trebuit să-i spun tot ce scria pe-acolo. Am aflat astfel că de-aveam vreo cinci ceasuri la dispoziție, aș fi putut urma Drumul Stejarilor ce m-ar fi dus pe la un izvor de apă sărată, pe la Coloanele de Bazalt de la Racoș și lacul Brazi sau pe la castelul Sükösd – Bethlen. „Dar oare se poate face baie în lacul ăla?” m-a întrebat David. Am ridicat din umeri, habar n-aveam. Pe urmă am căzut amândoi în visare. Eu ca să-mi imaginez o excursie viitoare care să mă ducă la Racoș, David visând o bălăceală pe cinste în apele răcoroase ale lacului.

La plecare David a mai făcut un gest care mi-a mers drept la inimă. A închis cu grijă portița gardului ce împrejmuiește acum gorunul de 900 de ani. Un mic David având grijă de bătrânețile unui Goliat de lemn. Măcar pentru acest gest, îi urez micuțului să aibă o viață frumoasă. Să meargă la școală, să învețe carte și să se facă pădurar. Să învețe șmecheriile ce pot readuce la viață crengile moarte ale unor copaci bătrâni de când lumea. Și să aibă înțelepciunea de a se bucura de frumusețile din jurul lui.

Și iacătă-l și pe Bătrânul Carpaților
David împreună cu Goliatul lemnos

Stejarul din Mercheașa …
… și copiii lui

David și fratele lui fugind la jobul lor numărul 1, păzitul cirezii. Jobul nr. 2, ghidarea turiștilor rătăciți tocmai se terminase.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.