Băile Olănești & împrejurimi

Anul acesta, dacă tot s-a nimerit să-și aniverseze onomastica într-o zi de sâmbătă, Sfântul Ilie m-a prins în Vâlcea. I-am ignorat amenințările ce se concretizează de obicei în ploi cu tunete și fulgere și-am plecat la drum cu două obiective în minte: 1. Să descopăr nemaipomenitul lac de smarald dintr-o peșteră aflată undeva pe Valea Cheii, a cărui minunată poză am tot văzut-o pe FB și 2. Să ajung și eu, măcar o dată în viață, în Băile Olănești stațiunea ce-a fost preferata bunicilor mei.

Cu primul obiectiv am dat un mare chix, lacul acela de pe FB nu există și pace. Pe oricine am întrebat mi-a răspuns că habar n-are de existența lui și că pozele sunt o păcăleală. Asta e, l-am șters de pe listă și gata. Dar tot răul spre bine, de nu era reclama aceea cu lacul nu-mi trecea prin cap să intru pe Valea Cheii și să descopăr în acest fel locuri foarte frumoase de a căror existență habar n-aveam până acum.

Valea Cheii & Schitul Iezeru

De-o iei pe șoseaua ce duce din Râmnicu Vâlcea la Olănești într-un sat pe nume Valea Cheii se deschide un drum spre stânga ce duce călătorul în creierul munților, în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Din păcate pentru cei ce vin cu mașina drumul ăsta e asfaltat doar până la un alt sat, pe nume Cheia, aflat la 5 kilometri distanță. După aceea se îngustează semnificativ și continuă sub formă de drum forestier. Din fericire e destul de neted, n-am avut emoții din pricina gărzii joase a Grăsunelului. La data vizitei mele era nițel cam mocirlos, așa că am ieșit de-acolo cu mașina mânjită și stropită până la ferestre.

După ce-am ieșit din Cheia am mai mers cale de vreo încă trei-patru kilometri, prin păduri dese de foioase, de-a lungul văii pârâului Cheia, până am dat peste prima surpriză a zilei, Schitul Iezer. Am găsit acolo o biserică mititică și îngrijită, înconjurată de chilii, ca o mănăstire. Pentru că era sărbătoare era cam pustiu, măicuțele  erau la slujbă. Nu departe de schit ( există și un indicator care te trimite acolo ) se află peștera unde a sihăstrit Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul. 

Nu mi-e prea clar cine a fost acest fericit părinte Antonie. Unii spun c-ar fi fost un aromân venit în ținutul Vâlcei din Munții Pindului, alții sunt de părere c-ar fi fost un românaș de-al nostru. A trăit în secolul al 17-lea, pe vremea lui Matei Basarab și a lui Constantin Brânoveanu. O bună parte a vieții a trăit-o ca mirean, apoi s-a călugărit. La sfârșitul vieții a hotărât să se retragă din lume cu totul și-a cerut permisiunea superiorilor săi să plece pe Muntele Athos. Nu i-a fost acordată, așa că s-a retras mai întâi la schitul Iezerul iar apoi …

După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă.

Faima vieții lui pioase a străbătut timpurile și a ajuns până în zilele noastre, așa că Antonie a fost trecut nu cu mult timp în urmă în rândul sfinților.

Pe Valea Cheii

Valea Cheii & Schitul Pahomie

Deși eram din ce în ce mai convinsă că n-am să găsesc în veci lacul de smarald am plecat mai departe pe drumul forestier, încurajată de nenumăratele mașini ce făceau la fel. M-au făcut curioasă, ia să văd, oare unde s-or duce ? După vreo alți 9 kilometri n-am avut încotro și m-am oprit. Drumul era blocat de o mare de mașini, abia am avut loc să întorc și să găsesc un locșor de parcare pe buza dealului.

Și așa am descoperit eu Schitul Pahomie, de a cărui existență nu știam nimic până acum. După ce-am ajuns acasă și-am făcut bilanțul expediției, am plasat locșorul acesta pe locul întâi în lista preferințelor. Ba i-am dat și o coroniță. Mi-a plăcut tot ce-am văzut acolo: mica cascadă de la intrare cu apă rece și cristalină, bisericuța culcușită sub peretele de stâncă, mulțimea aceea de oameni ce umpleau curtea și-ascultau liniștiți slujba, vocea preotului ce intona un imn cu o voce ce te ungea pe suflet. Era sărbătoare mare la Schitul Pahomie, era hramul ocrotitorului lăcașului, Sfântul Ilie.

Aș mai fi pierdut vremea prin jur dar, pentru că erau ceva semne că se-apropia însuși Sfântul Ilie,  am plecat repejor, să nu mă prindă ploaia și să nu trebuiască să mă întorc odată cu mulțimea aceea de oameni pe drumul acela îngust.

Băile Olănești

Spre după-amiază am ajuns și la Băile Olănești, destinația zilei, unde îmi arvunisem cazare. Stațiunea mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Deși sunt semne că nu e lăsată cu totul în paragină, nu scapă de izul acela ne neglijență, atât de împământenit la noi în ultimul timp.

Lume era puhoi. Am înțeles de la gazda mea că pe timpul verii e tot timpul așa, ceea ce e îmbucurător. Oamenii vin aici la tratament sau doar să se odihnească și să bea apă de la cele 33 de izvoare tămăduitoare. Mi-a plăcut mult Aleea Izvoarelor ce pleacă din centrul urbei și intră adânc în pădure. De-a lungul ei sunt înșirate izvoarele cu apă sulfuroasă. Am constatat cu oareșicare mirare că nu poți lua gratuit apă de la toate izvoarele. Unele dintre ele curg doar dacă treci o cartelă în dreptul unui senzor, cartelă pe care o achiziționezi de pe la hoteluri sau de la bazele de tratament. Deși erau niște tăblițe explicative în dreptul izvoarelor, cu indicații chimice cam vagi legate de compoziția apei, mi-ar fi plăcut să găsesc scris acolo și ceva recomandări legate de afecțiunile pentru care sunt bune. Nici vorbă de așa ceva, drept urmare tot prietenul Google mi-a fost de ajutor.

Am gustat de zor din oferta accesibilă fără cartelă. Cel mai bine m-am împrietenit cu izvorul numărul 11. Zicea așa pe internet.

Apa izvorului 11 este slab sulfuroasa, bicarbonata, clorurata, sodica, oligominerala, calcica(mineralizare totala : 585,60-837,8mg/l). Cura cu apa izvorului 11 stimuleaza secretia intestinala si creste aciditatea. Datorita acestor proprietati este indicata in special copiilor pentru cresterea poftei de mancare. Cura cu apa de la izvorul 11 favorizeaza eliminarea calculilor de mici dimensiuni si combate infectia. 

Oare din pricina lui am înfulecat cu atâta poftă mititeii și înghețata?

Grupul principal de izvoare

Pe Aleea Izvoarelor

La izvorul 24 – In urma studiilor comparative cu alte ape minerale din Europa, s-a constatat ca izvorul mineral nr. 24 din Baile Olanesti, egaleaza sau depaseste efectele apelor de la Contrexville, Karlsbad, Martingni, Viltel, Evian, Tahanon

Aproape vis a vis de Casa Olănescu, unde avem eu cazarea, se afla și Biserica de lemn din Albac, prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România. Povestea ei e foarte frumoasă și se termină cu happy-end. S-a născut în Munții Apuseni, la Albac apoi a fost adusă la Florica, pe moșia Brătienilor. Astăzi își trăiește bătrânețile în Olănești. Zice pisania de la Florica așa :

Această sfântă biserică, cu hramul sfinților Arhangheli, au fost durată prin smerenia și cu arginții credincioșilor țărani români, în satul Albac din Munții Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci in curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s’au zidit biserica mai mândră în locul acestei sfioase bisericuțe de lemn, care, așa, ajunse în prag de pieire. Și. aflând-o spre pieire Ion I. C. Brătianu în anul 1907, când străbătând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s’au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înălțat-o aici, pe dealul Floricăi. Și au vrut Ion I. C. Brătianu sä fie târnosită această biserică în care s’au rugat odată Horia pentru norodul său și să fie închinată celor care fără de număr și fără de nume s’au jertfit pre ei întru slava și mărirea norodului român. Și, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I. C. Brătianu, s’au târnosit această sfântă biserică acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra.

Și poeții au cântat-o. Curioșii ce-i trec pragul găsesc la intrare, pe o foaie agățată acolo, un poem de-a lui Octavian Goga.

Râul Olănești

Mănăstirea Comanca

Aleea Izvoarelor se cam termină în dreptul Izvorului 24, dar dacă te încumeți să mergi mai departe, cale de vreun kilometru, ajungi la Mănăstirea Comanca. E mititică dar frumușică și stă moț în vârful unui deal plin cu fâneață.

De pe-o tablă aflată pe poartă am aflat că mănăstirea a fost ridicată ăn anul 1736 cu cheltuiala vornicului Preda Bujoreanu şi a preotului Teodor din Olăneşti. Cei doi ctitori aveau să devină, după intrarea lor în viaţa monahală, primii vieţuitori ai acestei mănăstiri. Preda Bujoreanu a devenit Pahomie ieromonahul, iar preotul Teodor, Teodosie ieromonahul.

Mănăstirea Sărăcineşti

Cam asta a fost excursia mea la Băile Olănești. Am plecat la drum în căutare de lacuri de smarald și până la urmă am dat peste o mulțime de schituri, mănăstiri și izvoare tămăduitoare.

Duminică dimineața am pornit pe drumul de întoarcere dar, pentru a nu ieși din tema excursiei, am oprit și la Mănăstirea Sărăcinești din Valea Cheii pe care o ignorasem la venire. Era dis de dimineața când am ajuns eu, așa că era liniște și pace, fără picior de om în jur. N-am stat prea mult, doar cât să-i dau un ocol și să buchisesc o pisanie.

Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt ziditus-au această biserică din temelie cu toată podoaba ei întru lauda Adormirea Precestei Bogorodite și cu chiliile împrejur cu toată cheltuiala Parintelui Ștefan, episcopul Râmnicului fiind dată moșia cu casele de Tanasie Păușescul în zilele lui Șerban Cantacuzino Voevodul. Și au fost ispravnic Zosima Er.(monah) egumen. Ani de la Adam 7196 iar de la Iisus Hristos 1688 Sept. 28.

După care am pornit la drum spre București.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.