Ananuri
jurnal caucazian - capitolul 14

29 aprilie. Până la urmă am avut noroc și-am putut merge în singura excursie opțională ce ne-a fost propusă în turul caucazian, în Ananuri, Gudauri și Stepantsminda. Din fericire, duși au fost norii, zăpezile, vremea urâtă ce păreau hotărâți să ne încurce socotelile cu vreo trei zile mai devreme. Eca, ghidul nostru în Georgia, se interesase și, imediat ce-am trecut granița din Armenia, ne-a ridicat pietroiul de pe suflet. Drumul era deschis iar vizibilitatea asupra Munților Caucaz, perfectă.

N-am plecat la drum chiar în a doua zi, era duminica Paștelui și-am rămas în Tbilisi pentru a sărbători cum se cuvine ( bând vin și îndopându-ne din greu cu bunătăți georgiene ). Dar luni dimineață am pornit-o spre nord, pe vechiul drum al invadatorilor și al caravanelor ce unește de când e lumea Caucazul de stepele Asiei Centrale.

Am parcurs aproximativ 150 km din Drumul Militar Georgian ce leagă Tbilisi de Vladikavkaz-ul rusesc ( sau mai degrabă osetin ) și ne-am oprit la doar câțiva kilometri de vama rusească, în Stepantsminda, sau Kasbegi după cum i se mai spune orășelului. N-a fost tocmai ușor pentru că autocarul nostru era cam bătrâior și-a urcat greu pe drumurile acelea de munte. Dar a fost minunat și timpul a trecut repede, nu mă puteam sătura privind peisajele acelea frumoase.

La dus am făcut două opriri, la întors am venit ață în Tbilisi pe exact același drum.

Lacul de acumulare Zhinvali

Prima oprire s-a produs într-una din parcările ce sunt totodată și puncte de belvedere înșirate pe malul lacului de acumulare Zhinvali. Frumos lacul acesta, seamănă mult cu cel de la Vidraru. În schimb, aș zice eu, barajul nostru îl bate pe cel georgian.

Hidrocentrala și barajul au fost construite prin anii 80 de către ruși pe râul Aragvi ce e alimentat de ghețarii Caucazului. Lacul ce s-a format e astăzi rezervorul de apă al Tbilisiului. Eca ne-a povestit că la vreme aceea a fost un proiect controversat. În zona inundată exista de veacuri un sat, cu o cetate și o biserică veche ce prezentau un interes istoric. În plus, oamenii au fost extrem de nemulțumiți când au fost nevoiți să-și părăsească casele și să se mute la bloc. Au fost și ceva proteste, dar cui i-a păsat.

Popasul nostru a fost scurt. Cât să facem câteva fotografii, să admirăm lacul și oferta de pe tarabele vânzătorilor de suveniruri. Apoi am plecat mai departe, cale de vreo zece minute până la …

Lacul de acumulare Zhinvali
Căciuli mițoase georgiene pentru cine dorea să-și facă poză cu ele pe cap.

Cetatea Ananuri

Pe vremuri cetatea Ananuri era așezată pe malul râului Aragvi și păzea principala trecătoare a Caucazului. Astăzi stă pe buza lacului de acumulare. Este una dintre puținele cetăți medievale georgiene ce-au supraviețuit până în zilele noastre. În timp ce ne povestea despre țărișoara ei, Eca a tot insistat asupra tumultoasei istorii georgiene, ne-a tot amintit că arareori s-au bucurat de perioade mai lungi de pace și prosperitate. S-ar părea că hotarul dintre civilizații pe care au fost nevoite să supraviețuiască popoarele din Caucaz e mai cumplit decât al nostru.

Cetatea Ananuri a fost construită de familia eristavilor ( ducilor ) Aragveli, un clan foarte puternic ce-a reușit să stăpânească regiunea aceasta sensibilă din fața trecătorilor începând cu secolul al 13-lea și până în secolul al 18-lea. Cetatea ale cărei ruine le vizitam noi acum a fost ridicată în secolul al 16-lea și al 17-lea. În anul 1739 a fost atacată de un clan rival și în timpul asediului i s-a dat foc. Se povestește că cei din clanul Aragveli s-au refugiat într-un turn și au luptat acolo cu îndârjire până ce-au fost măcelăriți cu toții. Am văzut și noi turnul cu pricina … brrr. Până la urmă cuceritorii nu s-au bucurat pentru mult timp de cetate. Au fost alungați de o răscoală țărănească ce-a putut fi înăbușită doar cu ajutorul armatei regale. După acest eveniment, cetatea a trecut în stăpânirea regelui Georgiei.

Pentru călătorul zilelor noastre Ananuri e o cetate simpatică. Are ziduri înalte cu creneluri, e mititică și-ți stârnește instinctele de cuceritor. Până nu m-am cățărat în turn, strecurându-mă pe cărărui primejdioase, până n-am coborât în coridorul ce lega pe vremuri cetatea de râu, nu m-am lăsat.

În incinta cetății au supraviețuit timpului două biserici. Cea mai mică a fost construită în prima jumătate a secolului al 17-lea și a fost închinată Fecioarei Maria. Dacă ar fost deschisă aș fi putut vedea acolo morminte de-ale eristavilor Aragveli. Biserica mare, construită în anul 1689, e mult mai frumoasă și mai bine păstrată. Mi-au plăcut îndeosebi ornamentele sculptate de pe pereții exteriori și de la ancadramentul ușilor și-al ferestrelor. În interior au supraviețuit câteva fresce dar sunt cam necăjite.

La castel în poartă oare cine bate ? Noi !!!
Biserica mică
Pe peretele bisericii mari. Oare o fi pisania ?

Biserica mare cu hramul Adormirii Maicii Domnului – Ghvtismshobeli

O Judecată de Apoi în stil georgian
Și sfinți cu ochii scoși, pe-o coloană.

O fotografie din turn – să merite urcușul până aici.

Cam atât despre Ananuri. Asediul + cucerirea noastră n-au durat mai mult de-un ceas jumate. După care a trebuit s-o luăm din loc.

Urma partea grea a expediției, urcușul prin munți. Să vedem dacă eram în stare să cucerim Caucazul Mare.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.