Aleea Baobabilor & alți baobabi celebri
jurnal malgaș - capitolul 3

După aproximativ o oră de zbor, iată-ne aterizați în Morondava, undeva pe coasta de vest a Madagascarului, la malul Canalului Mozambic ce desparte insula de continentul african. Abia de-acum am putut spune, cu mâna pe inimă, că am început cu adevărat aventura în Madagascar (se va vedea de ce, mai ales din povestirile ce vor urma).

Orașul nu ne-a impresionat cu nimic. Aceleași străzi înguste, aceleași tarabe întinse de-a lungul drumului pline cu tot soiul de marfă. Nimic în plus față de ceea ce văzusem deja în Antananarivo. Și-atunci de ce-a meritat osteneala de-a ajunge până aici ?

În primul și-n primul rând, nu departe de Morondava se găsește vestita Alee a Baobabilor, care după unele păreri e cea mai mare atracție turistică a țării. De frică să nu ratăm un așa obiectiv important, am vizitat-o de trei ori în timpul pelegrinărilor noastre prin vestul țării.

Aleea Baobabilor în plină zi

Prima oară am străbătut-o în drumul nostru spre nord, ce ne ducea către rezervația Kirindy și mai apoi către Tsingy. Aleea Baobabilor este doar o mică porțiune ( vreo 200 de metri ) din Route National 8 (RN8) un drum de pământ și nisip ce-i permite călătorului să ajungă în nord.

Porțiune aceasta a drumului a devenit celebră din pricina celor câțiva zeci de baobabi falnici ce se înșiră de-a lungul ei. Copacii, niște uriași bătrâni de sute de ani, înalți de 20-30 de metri, cu trunchiul atât de gros încât pot face de rușine arborii seculari ai pădurilor noastre, sunt supraviețuitorii unei păduri tropicale ce se întindea odinioară pe toată coasta și care a fost rasă de pe suprafața pământului de  prostul obicei malgaș numit tavy.

Obiceiul acesta constă în tăierea pădurii și curățarea locului prin ardere, pentru a face loc culturii plantelor agricole. Se spune că pe vremuri Madagascarul era o insulă verde. Astăzi, din pricina lui tavy a devenit roșie. Pădurile au dispărut, solul cel roșu al insulei a sărăcit și nu mai poate susține vegetația. Dacă nu vor fi luate măsuri la timp insula se va transforma încetul cu încetul în deșert .  Astronauți care au survolat-o din spațiu și au zărit râurile cărând la vale pământul roșu, au mărturisit că Madagascarul părea că sângerează de moarte.

Am ajuns pe Aleea Baobabilor după amiaza, când soarele încă mai era sus pe cer. Turiști nu erau mulți, numărul maxim fiind atins la asfințit, dar nici nu eram singurii vizitatori. Locul nu e așezat în mijlocul pustietății, în apropiere de vestita alee se îngrămădea un sat. De cum am coborât din mașini și am început să imortalizăm împrejurimile au tăbărât și copiii pe noi. Fuseserăm preveniți: nu aveam voie să le dăm bani, doar bomboane și jucării și nu trebuia să le dăm nimic pe degeaba, ci doar dacă ne ofereau și ei un mic serviciu. Așa că, după ce-i trăgeam într-o fotografie eram îndreptățiți, dacă doream, să le dăm câte ceva de prin buzunare.

Tot cu acest prilej am aflat că străinii cei albi sunt numiți vazaha ( citește vazaa, după model frantuzesc ) și sunt un fel de sperietori pentru copiii neascultători. Cei care fac prea multe năzdrăvănii sunt luați de vazaha și duși departe. Poate o mai fi crezută această poveste de adormit copii prin alte colțuri din Madagascar, pe Aleea Baobabilor însă, NU. Hoarde întregi de copii veseli, jucăuși, sâcâitori roiau ca muștele în jurul turiștilor și strigau din toți rărunchii . ” Vazahaaaaa bonbooons, crayooons, moneyyyy !!!” După ce căpătau ceva, se declarau mulțumiți și plecau mai departe.

Poza cu Vazaha

Aleea Baobabilor la asfințit

A doua întâlnire cu Aleea Baobabilor s-a întâmplat după două zile, de data asta la asfințit. Ne întorceam de la Tsingy și, după o zi întreagă petrecută pe drumuri desfundate și pline de praf, ne-a prins bine o pauză în care am privit cum soarele coboară în spatele liniei orizontului.

Baobabii au fost aceeași, doar scena a fost diferită.

Aleea Baobabilor la răsărit

A treia și ultima întâlnire s-a produs a doua zi, dis de dimineată, la răsăritul soarelui. Ne-am trezit la ora patru și am părăsit nemâncate hotelul din Morondava pentru a ajunge la timp și a vedea soarele întorcându-se printre baobabi pe la ora cinci.

De data aceasta n-am mai fost hărțuiți de atât de mulți copii, era prea devreme.

În schimb, am avut norocul de-a le prinde acasă pe păsărelele țesător ale căror cuiburi sofisticate le-am admirat în timpul vizitelor precedente.

După care am luat micul dejun (arvunit la hotel) într-un mic pavilion construit pentru oasteți, ne-am luat rămas bun pentru totdeauna de la baobabi și am plecat mai departe, spre est.

Pasărea țesător Sakalava – specie endemică din Madagascar. În această fotografie Doamna Țesător
Și Domnul Țesător, prezentând mândru cuibul.

Alți baobabi mai mult sau mai puțin celebri

N-aș vrea să închei povestea despre baobabi fără a pomeni și de alți doi copaci celebri la care ne-am oprit  în pauze scurte pentru tragerea sufletului, în drumul nostru pe RN8.

Primul și cel mai impresionant a fost Baobabul Sacru. Părea bătrân de când lumea și stătea măreț într-un spațiu protejat printr-un gard și o poartă păzită. Nimeni nu avea voie să intre încălțat în curtea lui. Se povestește că sunt destui cei ce vin să-i ceară favoruri și să-i aducă ofrande.

Al doilea popas pe care l-am făcut  a fost la Camp Amoureaux, un mic camping cu căsuțe și corturi unde pot înnopta călătorii mai puțin mofturoși. Locul își trage numele de la doi baobabi ce-au crescut încolăciți unul în celălalt, ca doi îndrăgostiți.

Asta a fost tot, eu cam atât am avut de povestit.

AncaHM
Despre AncaHM Articolele 515
Sunt Ulițarnica, adică acea parte a sufletului Mihaelei responsabilă cu zburatul pe covoare fermecate prin cât mai multe cotloane ale Pământului. Dacă sunteți curioși să vedeți lumea prin alți ochi, poftiți de frunzăriți !

Fii primul care comentează

Ceva păreri ... observații ... dojeni ...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.